Guvernul și Președintele trebuie să găsească soluții constituționale pentru decalajul de 4 zile dintre starea de urgență și intrarea în vigoare a stării de alertă. Poziția UDMR privind proiectul de lege care reglementează instituirea stării de alertă a fost prezentată de liderul grupului parlamentar, Benedek Zacharie, în cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaților.

Deputatul a spus că Uniunea nu poate fi de acord cu amendamentul neconstituțional depus de Partidul Național Liberal, care urmărește să ascundă greșelile propriului guvern.

“În timp ce atacurile din ultimele trei săptămâni la adresa comunității maghiare din România au vizat declararea demersurilor comunității noastre ca fiind neconstituționale, astăzi ne confruntăm cu situația în care tocmai Partidul Național Liberal nu vrea să respecte legea fundamentală a țării”, a subliniat Benedek Zacharie, liderul grupului parlamentar al UDMR. Deputatul a precizat totodată, că Guvernul a trimis în Parlament proiectul de lege care reglementează instaurarea stării de alertă, dar pentru că actul normativ a fost votat ieri în Senat și astăzi în Camera Deputaților, acesta va putea intra în vigoare cel mai devreme luni, 18 mai.

Benedek a atras atenția și asupra faptului că starea de urgență expiră în data de 14 mai, așadar, este total incert ce fel de măsuri vor fi adoptate de executiv pentru zilele rămase până la data de 18 mai. 

„Odată cu ridicarea bruscă a restricțiilor pot apărea probleme grave de sănătate publică. Găsirea unei soluții constituționale și viabile pentru remedierea situației apărute face parte însuși din atribuțiile guvernului sau chiar ale președintelui țării, întrucât haosul actual este cauzat, în totalitate, de iresponsabilitatea de care a dat dovadă actualul Guvern. UDMR condamnă cu fermitate orice demers neconstituțional”, a punctat parlamentarul.

Camera Deputaților a respins toate amendamentele neconstituționale în cadrul dezbaterii pe articole ce a avut loc în plen.

Articolul precedentMoţiunea simplă împotriva ministrului Cîțu a fost ADOPTATĂ de Camera Deputaților
Articolul următorGeneralii din spatele “băieților deștepți” din Sănătate. Cum s-a îmbolnăvit sistemul medical