Curtea de Apel Bacău l-a condamnat, miercuri, pe președintele Consiliului Județean Neamț (PSD), Ionel Arsene, la 8 ani și 4 luni închisoare. Acesta a fost condamnat într-un dosar în care acesta este acuzat că ar fi primit 100.000 de euro mită pentru a interveni pe lângă Agenția Națională de Integritate.

Potrivit mesageruldeneamt.ro, lui Arsene i-au fost interzise dreptul de a candida și de a fi ales în funcții publice. Instanța a mai decis confiscarea a 80.000 euro și 150.000 lei, menținerea sechestrului asigurător pe mai multe bunuri.

Decizia Curții de Apel Bacău vine după 4 ani de procese, o strămutare de la Piatra Neamț la Bacău, nenumărate și numeroase amânări.  Sentința nu este definitivă, iar apelul poate fi depus în 10 zile de la comunicare.

„În 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 100.000 de euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală“, arăta DNA într-un comunicat din ianuarie 2018.

Anchetatorii au precizat că banii au fost remişi de martor într-un loc public, un restaurant din Bucureşti.

Potrivit Adevărul.ro, șeful CJ Neamţ a fost denunţat de fostul primar de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“. Acesta a susţinut că i-ar fi dat lui Arsene, în 2013, suma de 100.000 de euro, pentru a interveni la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate în tentativa de a-l „anihila“ pe preşedintele de la acea vreme al legislativului nemţean, Culiţă Tărâţă. Ideea era ca acestasă fiedeclarat în stare de incompatibilitate.

Pe 19 ianuarie 2018, anchetatorii DNA a cerut magistraţilor de la Tribunalului Bacău arestarea preventivă a lui Ionel Arsene, acesta fiind pus în control judiciar. Decizia a fost atacată de procurorii anticorupţie la Curtea de Apel Bacău, instanţă care a considerat că se impune arestarea preventivă, mandatul fiind emis pe 29 ianuarie 2018.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentCasa lui Cristian Rizea a fost atacată cu cocktailuri Molotov
Articolul următorVIDEO Ministrul Budăi, huiduit de sindicaliști în Piața Victoriei: „Eu sunt aici să vă arăt respectul meu”