Președintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, consideră că Ucraina ar trebui să oprească lucrările pe Canalul Bâstroe, până când specialiștii se vor pronunța și vor lua o decizie.

Întrebat, miercuri, la Euronews România ce ar trebui să facă România în cazul scandalului legat de Canalul Bâstroe, Kelemen Hunor a spus că trebuie să fie puse pe primul loc interesele României.

„Trebuie să stabilim interesele României pe termen scurt, mediu și lung și să protejăm Delta Dunării. Acesta este un interes legitim pentru care trebuie să ne luptăm și trebuie să fie pe primul loc . Ce interes avem din punct de vedere geopolitic? Să existe Ucraina suverană și cu teritoriul integral păstrat și să se retragă Rusia, fiindcă dinspre Rusia nu a venit nici securitate, nici bunăstare, nici libertate și nu va veni nici de acum încolo. Noi trebuie să avem o zonă de buffer și să vedem ce dorește Ucraina”, a spus Kelemen.

Ucraina a sesizat România în 2022

Acesta a precizat că autoritățile de la Kiev au sesizat România încă de anul trecut că doresc o lucrare de întreținere, iar în 2019-2020 au sesizat că vor să facă canalul navigabil pentru vapoare de mare tonaj.

„Încă nu s-au finalizat discuțiile transfrontaliere. Au fost discuții tehnice, a fost ministrul Mediului, s-a discutat cu ministrul Mediului Tanczos Barna. Dacă Brațul Chilia se va adânci, sunt praguri pentru a reduce viteza cursului, iar dacă dispar pragurile avem o problemă. Dispar acele praguri ceea ce va avea consecinte inclusiv pentru sturioni, calea de migrație principală pentru această specie fiind Brațul Chilia. Dar mai există și o altă chestiune din punct de vedere al transportului, Brațul Chilia este o cale navigabilă internațională, iar Sulina va pierde extrem de mult din importanță”, a explicat vicepremierul.

Kelemen Hunor susține că până specialiștii își vor spune cuvântul, ucrainenii ar trebui să înțeleagă și ar trebui să oprească lucrările.

„Ei vorbesc de mentenanță, unii dintre ei, ministrul Transporturilor vorbește despre o adâncire, iar până se clarifică, ar trebui să se oprească. În Guvern nu am discutat, dar eu cred că Ministrul de Externe a făcut demersuri diplomatice către partea ucraineană. Până când se clarifică aceste aspecte, să se oprească lucrările. Lucrări de mentenanță pot fi făcute, dar alte lucrări nu.

Fiindcă nu poți să ții cont de altceva decât de interesul României, și în acest conext geo politic trebuie să asiguri pentru Ucraina tot ce se poate”, a conchis Kelemen Hunor.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentIohannis: Întărirea posturii aliate pe Flancul estic este extrem de importantă pentru noi, pentru americani, pentru tot NATO
Articolul următorMaia Sandu, declarații după întâlnirea cu Klaus Iohannis la Cotroceni: “Sângele apă nu se face! Suntem tot mai aproape de România”