Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, care a câştigat detaşat alegerile de duminică, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că mandatul primit de el şi de consilierii UDMR este unul puternic şi a apreciat că este îmbucurător faptul că şi comunitatea românească din oraş are un reprezentant în Consiliul Local şi că a respins mesajele extremiste şi populiste.

“Este un mandat puternic, care contează pentru noi, un mandat care vine după patru ani foarte intenşi, foarte complicaţi, pentru că de la prima clipă am declarat că vrem să lucrăm cu o administraţie publică deschisă tuturora, asta însemnând că orice temă tabu care înainte a existat în comunitate a fost pusă pe masă. Nu există teme tabu, există o activitate foarte intensă în care în toate zonele, domeniile, vrem să aducem un aport semnificativ pentru dezvoltare şi pentru viaţa comunitară”, a afirmat Korodi Attila.

Potrivit acestuia, votul din 9 iunie a dat mesajul foarte clar de respingere a extremismului în viaţa comunităţii locale.

“Este foarte îmbucurător că avem în Consiliul Local şi un reprezentant al comunităţii româneşti. Şi ceea ce este şi mai îmbucurător, comunitatea românească a respins mesajele naţionaliste, extremiste, populiste (…) şi a optat pentru forţe politice care sunt deschise dialogului şi cooperării. Vrem să menţinem această atmosferă în comunitatea locală, în care toate comunităţile pot să îşi trăiască identitatea proprie, cu deschidere şi cu prietenie şi asta va fi un avantaj, nu un dezavantaj. Votul care s-a exprimat duminică a dat un mesaj foarte clar, puternic, pentru respingerea extremismelor şi poziţiilor care sunt împotriva vieţii comunităţii coerente”, a declarat Korodi Attila.

El a apreciat şi faptul că tinerii au participat în număr mare la vot, aceştia urmând să aibă trei reprezentanţi în Consiliul Local.

La rândul său, coordonatorul campaniei UDMR în Miercurea-Ciuc, deputatul Hajdu Gabor, a vorbit de participarea ridicată la vot a maghiarilor, într-un moment pe care îl consideră de cotitură.

“Concetăţenii noştri au înţeles că ne aflăm în faţa unui punct de cotitură, la fel cum am trăit aceste puncte de cotitură în 1968 (reorganizarea administrativ teritorială-nred), în 1989-1990. Este un moment istoric, pentru că în următoarea perioadă o să ne confruntăm cu ideea reorganizării administrative, proprietatea noastră comună reprezentată de composesorate este pusă sub semnul întrebării. La fel, a fost pusă sub semnul întrebării ideea de existenţă a şcolilor maghiare, şi asta nu numai de către AUR, ci şi de către colegii din Parlament din alte forţe politice. Comunitatea noastră a înţeles că trebuie să ne prezentăm cu forţe în faţa acestor probleme, ca să le soluţionăm ca tare”, a declarat Hajdu Gabor.

El a menţionat faptul că UDMR nu a mai obţinut rezultate la fel de bune din 2009, şi consideră că acestea se datorează contactului direct cu cetăţenii, în timpul campaniei electorale.

“Mă bucur că avem rezultate atât de bune în Miercurea-Ciuc, din 2009 nu am avut rezultate atât de bune şi asta se datorează în mare parte contactului direct pe care l-am realizat cu concertăţenii noştri, mergând din uşă în uşă. M-am întâlnit, ne-am întâlnit şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din zonă şi am fost foarte bine primiţi. Cred că trăim bine şi în armonie pe plan local şi dorim să trăim bine şi în armonie pe plan naţional. Noi am cerut monitorizarea alegerilor europarlamentare şi parlamentare din 2024 şi am semnalizat de fiecare dată când am observat tendinţe naţionaliste manifestate de către forţele radicale, extremiste, de către AUR. Şi munca noastră a avut şi rezultate, de aceea AUR a fost nevoit să reacţioneze pe plan naţional faţă de acuzaţiile noastre. Dorim să mergem pe această idee, nu dorim ca AUR să fie acceptat la nivel european ca un partener politic de către forţele europene”, a spus deputatul UDMR.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentALEGERI 2024. Rezultate provizorii la europarlamentare, publicate de BEC
Articolul următorAlegeri locale 2024. PSD are 1566 de mandate de primar, PNL-1052. Cum au votat românii: Rezultate parţiale