Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Tanczos Barna spune că România nu va fi niciodată de acord cu lucrări care să afecteze biodiversitatea în Delta Dunării.

„În ultimele săptămâni, colegii mei de la ANAR şi de la ARBDD n-au stat degeaba şi au făcut primele măsurători, care au fost realizate săptămâna trecută. Au fost finalizate săptămâna trecută şi începute acum două săptămâni cu privire la debitul Dunării, pe Chilia şi pe secţiunile unde avem acces pe apele teritoriale ale României. Unde am putut, am mers până la malul celălalt al Dunării, cu acordul partenerilor şi vecinilor noştri ucraineni. Aceste măsurători confirmă faptul că debitele nu s-au modificat faţă de debitele statistice din ultimii 10-20 de ani în acea zonă.

Confirmă de asemenea faptul că pe cele 14 secţiuni transversale nu sunt modificări substanţiale cauzate de dragări, dar trebuie subliniat faptul că aceste măsurători vizează 14 puncte de secţiuni transversale pe o lungime de aproape 100 de km. Pentru a avea o concluzie generală avem nevoie de acordul părţii ucrainene, care a fost promis şi confirmat verbal în această săptămână, la Ministerul Transporturilor, la întâlnirea bilaterală. Aşteptăm confirmarea în scris a acestui acord, astfel încât cele trei vapoare pregătite de Ministerul Transporturilor să finalizeze această procedură de măsurare a adâncimii şi recalculare a debitelor şi să putem trage concluziile finale. Efectele, în niciun caz, nu vin de azi pe mâine. Biodiversitatea, astăzi, în Delta Dunării nu este afectată de aceste lucrări şi România nu va fi niciodată de acord cu lucrări care să afecteze biodiversitatea în Delta Dunării”, a declarat Tanczos Barna.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentDecizii cruciale la Buxelles. Când intrăm în Schengen – Un nou consiliu JAI – Ce va face România
Articolul următorKelemen Hunor și-a anunţat candidatura pentru un nou mandat la conducerea UDMR