Propunerea legislativă ce se referă la integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor a fost adoptată, miercuri, de Senat. România devine, în acest fel, prima țară din Uniunea Europeană care are o lege a hidrogenului. Un senator UDMR a plusat, la un eveniment organizat de Grupul de Presă MediaUno și Institutul Național de Statistică, și a spus că ”am votat legea viitorului”.

”Am votat în premieră și pentru Uniunea Europeană legea hidrogenului. Nu există nicio directivă, niciun regulament care reglementează tratarea hidrogenului, folosirea hidrogenului. Suntem pionieri în acest domeniu, iar primul an de raportare este 2025 cu an de referință 2024. Am votat legea viitorului.

O doamnă de la Comisia Europeană ne lăuda că România este bună că și-a atins țintele și de producere a energiei verzi, dar și de reducere a emisiilor. Trebuie să fim sinceri: le-am atins nu pentru că am vrut noi, ci pentru că am închis industria.”, a declarat István-Loránt Antal, președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse minerale din cadrul Senatului României, la evenimentul ”Bucharest Leaders’ Summit: The future is now. Perspectives of the aftermath”.

Potrivit studiului Deloitte, “Hydrogen. Making it happen”, publicat la începutul acestui an, Europa se profilează drept cel mai mare producător de hidrogen verde, cu o pondere de 30% din capacitatea mondială de producţie, datorită resurselor regenerabile vaste şi ieftine de care dispune. Toate acestea în cursa către decarbonizare care îşi propune să transforme până în anul 2030 sectoare cu amprentă mare de carbon, precum: industria grea şi prelucrătoare, aviaţia şi transporturile rutiere şi maritime.

Uniunea Europeană (UE) estimează că, până în 2030, fiecare miliard de euro investit în proiecte pe bază de hidrogen va produce 10.000 de noi locuri de muncă directe şi indirecte.

Dintre cele 600 de proiecte pe hidrogen anunţate sau operaţionale la nivel mondial, în 2022, cele mai mari 25 cumulează aproximativ 70% din capacitatea totală actuală, ceea ce indică o piaţă deja diversă, cu multe proiecte locale, de mică amploare, care pot acoperi cereri punctuale, şi câteva proiecte majore, cu valenţe regionale, concentrate în Europa, Orientul Mijlociu, SUA şi Australia, se arată în studiul de specialitate.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentStructura Clubului de Presă a fost definitivată – nume cu greutate în presa românească
Articolul următorVot în Parlament pentru ca o categorie de părinţi să își poată lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav