Sora lui Dan Barna, audiată de Departamentul pentru Luptă Antifraudă

Sora președintelui USR, Dan Barna, a fost audiată de Departamentul pentru Luptă Antifraudă
Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, joi, că sora sa fost audiată, în cadrul verificărilor deschise de căre Departamentul pentru Lupta Antifraudă, la fosta sa firmă. Sora președintelui USR, Dan Barna, a fost audiată de DLAF, care s-a autosesizat și verifică proiectele derulate în trecut de firma lui Dan Barna. Președintele USR, care a precizat că nu are niciun dosar la DNA.
Dan Barna a declarat, joi, că sora lui a fost audiată de Departamentul pentru Lupta Antifraudă şi că verificările DLAF în ceea ce priveşte o parte din proiectele realizate de către fosta sa firmă sunt în curs de desfăşurare.
„Dacă vorbim de DLAF, care s-a autosesizat în urma anchetei Rise, o perioadă nu s-a mai întâmplat nimic. În momentul de faţă ştiu că sunt verificări în curs şi ştiu asta pentru că săptămâna trecută sora mea, fostele angajate de la croitoria respectivă unde a lucrat sora mea au fost invitate pentru audieri. Li s-au pus întrebările oarecum fireşti: dacă au lucrat acolo, dacă au primit toate salariile, dacă au croit, ce-au croit, dacă au cusut rochii, şorţuri... Adică au fost întrebările de verificare. Mai multe instituţii verifică activitatea mea anterioară în perioada aceasta. Inspecţia Muncii a fost, a reverificat. Deci sunt verificări în curs. Eu am toată încrederea că în perioada următoare - sper să fie cât mai scurtă - se va ajunge la un final, pentru că sper să nu se repete secvenţa din campaniile anterioare”, a spus Dan Barna la Europa FM.
Acesta a spus că este oprimist că ancheta se va finaliza curând, în mod transparent.
”Sunt optimist că în săptămânile viitoare acest lucru se va închide”, a mai declarat Dan Barna.
”Sunt total deschis, dacă voi fi invitat, să mă duc să răspund la orice neclarităţi există”, a adăugat liderul USR.
Acesta a mai spus că proiectele au fost realizate corect şi speră că cei de la DLAF să constate acest lucru. Preşedintele USR a mai specificat că nu există la DNA nici un dosar în ceea ce îl priveşte.
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 10:57 - România, 85% din cazurile de rujeolă din Europa. Ministrul Sănătății: „Dezinformarea este la cote alarmante”
- 09:18 - Românii treziți la 4 dimineața de mesajul RO‑ALERT reacționează cu glume acide și revoltă pe internet. „Dorelul care a luat decizia asta ar trebui dat afară”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News











