Vicepremierul interimar al României, Tanczos Barna, a declarat că România are nevoie cât mai repede de un Guvern cu puteri depline, subliniind că UDMR este pregătit să facă parte din orice soluție, excluzând totuși o colaborare cu partidul AUR, potrivit Mediafax.
Tanczos Barna a precizat că UDMR încearcă să joace un rol de mediator în negocierile pentru formarea viitorului guvern și să propună variante alternative. Potrivit acestuia, singura restricție asumată fiind necolaborarea cu partidul condus de George Simion.
„Am spus de la bun început că la noi singura linie roșie este o excludere a unei colaborări cu AUR. Deci în orice variantă, nici un guvern minoritar care e susținut de AUR nu o să fie susținut de UDMR. În rest, încercăm și noi să fim un fel de catalizator, să încercăm să mediem, încercăm să venim cu variante alternative”, a declarat liderul UDMR, joi, la B1 TV.
El consideră că situația politică actuală poate fi deblocată doar prin reluarea comunicării dintre PNL și PSD. În lipsa unui dialog între cele două partide mari, spune Tanczos, variantele pentru formarea unui guvern sunt limitate.
Din septembrie, noi negocieri
„Sper că, începând cu luna septembrie, lucrurile să intre pe un alt făgaș. Să înceapă discuțiile între cele două partide mari, practic. Pentru că dacă între PNL și PSD nu există absolut nicio comunicare, rămân foarte puține variante”, continuă oficialul.
Oficialul a susținut că este necesar ca partidele să ajungă rapid la un compromis și să formeze un guvern capabil să conducă țara cel puțin până în primăvara anului viitor, când ar trebui adoptat un nou buget.
De asemenea, Tanczos a recunoscut instabilitatea politică cu care se confruntă România, precizând că ultimul Guvern care a rezistat un mandat întreg a fost Guvernul condus de Adrian Năstase (2000-2004).
„România n-a mai avut majoritate solidă de foarte mulți ani pentru că niciun guvern n-a reușit să-și ducă la bun sfârșit mandatul de patru ani. Din 2004 încoace ultimul guvern care a stat patru ani fără modificări și fără cutremure a fost guvernul Năstase. majoritatea aceea solidă nu prea mai există de 22 de ani, dar măcar o majoritate care să ducă această țară până în primăvara anului viitor, cu un buget nou, cu niște programe noi, cu asumări de decizii, este absolut necesară”, conchide Tanczos.