Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat, miercuri seară, că UDMR aşteaptă ”cu nerăbdare” ca PNL şi PSD să găsească soluţia nominalizării premierului. El consideră că politicienii maturi trebuie să înveţe să facă şi compromisuri, iar odată o înţelegere încheiată ea trebuie respectată pe termen lung. ”Este inadmisibil să ne sucim în fiecare an”, a mai declarat Tanczos Barna, potrivit news.ro.

Tanczos Barna a fost întrebat, miercuri, la Digi 24, dacă celor de la UDMR le este clar cum merg negocierile pentru formarea coaliţii şi a răspuns: ”N-aş putea să spun că ne este mult mai clar, pot să spun că aşteptăm cu nerăbdare ca cele două formaţiuni politice să găsească soluţia nominalizării premierului sau premierilor într-un sistem rotativ”.

Ministrul Mediului afirmă că este necesar ca săptămâna viitoare să existe un Guvern cu puteri depline.

”Este nevoie de decizii pentru asigurarea funcţionării sistemului de finanţare pentru Ministerul Sănătăţii, este nevoie de o rectificare bugetară, este nevoie de pregătirea bugetului pentru 2022, este nevoie de muncă într-un guvern cu puteri depline”, a mai declarat ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, soluţia ideală este în continuare cu premier la nivel de preşedinte de partid.

”Am văzut ce se întâmplă în situaţiile în care nu preşedintele e partid este şi premier. Cu siguranţă într-o coaliţie este nevoie de compromis, dar compromisul trebuie obţinut cât mai repede”, a adăugat Tancos Barna.

Acesta a precizat că UDMR a dat dovadă ”de foarte multe ori de consecvenţă, de disponibilitate de a face compromisuri, în interesul funcţionării unui Guvern”.

”Eu cred că dacă suntem oameni politici maturi, partide serioase, trebuie să ne asumăm asemenea decizii şi, dacă o decizie a fost luată, acordul a fost semnat, el trebuie respectat. Am avut câteva situaţii, în ultimii 30 de ani, inclusiv un acord scris a fost aruncat la coş, dar sper că am trecut de acele perioade (…) Sunt şi alte ţări n care se formează greu o majoritate, dar odată lucrurile stabilite, odată bătută palma trebuie să mergem înainte pe termen lung. Este inadmisibil să ne sucim în fiecare an şi să avem situaţii de genul acesta”, a adăugat Tanczos Barna.

PNL şi PSD nu au stabilit deocamdată numele premierului, deşi ambele partide au decis să accepte sistemul de premier prin rotaţie. Fiecare dintre cele două partide vrea, însă, să fie primul care dă premierul.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentMinisterul Sănătății NU are bani de salarii pentru luna decembrie!
Articolul următorFostul ministru de Interne Gabriel Oprea, achitat în dosarul “Limuzina”