Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a condamnat, la a cincea sesiune a Adunării ONU de Mediu a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEA 5.2), agresiunea împotriva Ucrainei. “Vorbind despre mediu, vorbim despre lume. Din păcate, lumea este ameninţată de agresiunea militară neprovocată şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei”, a afirmat el.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tánczos, participă, în perioada 28 februarie – 4 martie, la cea de-a cincea sesiune a Adunării ONU de Mediu a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEA 5.2) şi la sesiunea specială dedicată sărbătoririi a 50 de ani de la înfiinţarea UNEP (“UNEP@50”), evenimente ce se desfăşoară în Nairobi, Republica Kenya, conform news.ro.
“Vorbind despre mediu, vorbim despre lume. Şi, în zilele noastre, din păcate, lumea este ameninţată de agresiunea militară neprovocată şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru afectează nu numai securitatea europeană, ci şi securitatea la nivel global. România condamnă ferm un astfel de comportament iresponsabil, care încalcă grav dreptul şi angajamentele internaţionale, în primul rând Carta ONU”, a spus ministrul Barna Tánczos, în discursul său.
În cadrul discuţiilor, comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, a condamnat, la rândul său, agresiunea rusească în Ucraina.
Ministrul Barna Tánczos a mai afirmat că “România consideră că eforturile multilaterale de mediu sunt cheia pentru a cataliza angajamentele ţării faţă de provocarea globală de mediu, în special în cazul poluării cu plastic, care necesită soluţii globale, coordonare, responsabilitate comună şi implicare comună”.
“Sper că unul dintre principalele rezultate ale UNEA 5.2 va fi lansarea unui Comitet de negociere interguvernamental (INC) în vederea unui acord global obligatoriu din punct de vedere juridic privind materialele plastice, care să cuprindă întregul ciclu de viaţă al materialelor plastice, inclusiv micro plasticele”, a declarat Tánczos, care consideră că UNEA trebuie să abordeze alte probleme critice, inclusiv pierderea biodiversităţii, deşeurile chimice, gestionarea azotului şi o mai bună gestionare a resurselor şi a mineralelor.
Tánczos a atras atenţia asupra Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, care defineşte cadrul naţional pentru implementarea Agendei 2030. Ministrul român al mediului a menţionat că, în afară de aceasta, în prezent se dezvoltă o strategie pentru tranziţia la economia circulară şi conservarea resurselor naturale.
“Ca parte a eforturilor noastre naţionale, am adoptat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care vizează investiţii şi reforme în diferite sectoare. Pentru a reduce impactul materialelor plastice asupra mediului, România a promovat restricţii legislative pentru anumite produse din plastic, în special a celor de unică folosinţă. De asemenea, au fost stabilite ţinte pentru reducerea consumului pentru alte produse din plastic de unică folosinţă, promovând în acelaşi timp alternative ecologice”, a mai spus el.
Tanczos a prezentat şi sistemul informatic integrat de urmărire a trasabilităţii materialului lemnos – SUMAL 2.0 – care are ca obiectiv protejarea pădurilor din România şi descurajarea tăierilor ilegale.
Totodată, el a subliniat că anul 2022 este unul foarte important pentru mediu: “Sărbătorim 50 de ani de la crearea UNEP. Acest moment ne poate inspira în proiectarea de soluţii viitoare pentru mediu şi ne poate ghida spre construirea unui viitor mai bun.În acest sens, România consideră că reluarea sesiunii UNEA reprezintă un moment istoric pentru mediu!”.
Sursa: Realitatea Din UDMR