Preşedintele american Donald Trump stârnește noi controverse și amplifică tensiunile dintre Statele Unite și China. În briefingul de la Casa Albă. Trump s-a declarat convins că noul coronavirus ar fi avut originea într-un laborator chinezesc, dar a refuzat să prezinte dovezi, informează vineri Reuters şi AFP, potrivit realitatea.net. Anunțul vine la câteva ore după ce serviciile de informații americane anunțaseră că nu au indicii că virusul ar fi fost ,,fabricat”.

Întrebat dacă a văzut dovezi care să îi confere un “grad ridicat de convingere” că virusul provine de la Institutul de Virusologie din Wuhan, preşedintele american a răspuns hotărât:
 
“Da, am văzut”, a spus Trump, refuzând însă să ofere detalii. “Nu vă pot spune asta. Nu am voie să vă spun asta”. 
 
Pe fondul noilor acuzații către Beijing, Donald Trump a anunțat posibilitatea de a impune Chinei “taxe vamale” punitive. ,,Pot să o fac altfel. Eu pot face acelaşi lucru, dar altfel, impunând taxe vamale”. Aşa cum a procedat deja în timpul disputei comerciale cu Beijingul, aminteşte AFP.
 
Recent, preşedintele american a mai vorbit și despre posibilitatea de a cere Chinei să plătească despăgubiri de miliarde de dolari pentru daunele cauzate de noul coronavirus.
 
Donald Trump acuză în mod regulat China că nu spune adevărul cu privire la bilanţul real al victimelor epidemiei de COVID-19, în timp ce în SUA s-au înregistrat peste 62.000 de decese.
 
Cu câteva ore înainte de anunțul lui Trump, serviciile de informații americane au anunțat că încearcă încă să “determine dacă epidemia a început printr-un contact cu animale infectate sau dacă a fost rezultatul unui accident al laboratorului din Wuhan”, orașul considerat drept epicentrul pandemiei.
Articolul precedentPortalul Realitatea.NET, record de vizitatori în luna aprilie: locul 1 la nivel național în online-ul românesc
Articolul următorȘeful SRI va fi audiat marți în parlament