Măsura închiderii piețelor este criticată și la nivel politic! UDMR consideră că închiderea pieţelor reprezintă o greşeală, chiar dacă se face diferenţierea dintre spaţiile deschise şi închise, pentru că se loveşte în producători, a declarat deputatul Lorand Magyar, membru în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor.

”Închiderea pieţelor agroalimentare este o greşeală, indiferent dacă se face o diferenţiere între cele aflate în spaţiile închise sau în cele deschise. Măsură impusă de guvern – referitor la închiderea pieţelor de tip hală – este greşită şi loveşte în micii producători agricoli, deja foarte afectaţi în acest an. UDMR consideră că această decizie nu va avea niciun efect în lupta pentru combaterea pandemiei, mai mult, îi duce la faliment pe aceşti producători”, a precizat deputatul, citat de Agerpres.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 105. Cum au votat americanii cu… Ion Iliescu
Articolul următorCandidatura liderului UDMR Bihor la alegerile parlamentare, senatorul Cseke Attila, contestată în instanță