Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) susţine organizarea alegerilor locale în septembrie sau octombrie şi a alegerilor parlamentare la termen, iar o eventuală amânare a acestora pentru anul viitor nu ar fi “un mesaj corect pentru societate”, a declarat joi deputatul Csoma Botond la dezbaterea on-line organizată de Expert Forum, cu tema “Organizarea alegerilor în timpul pandemiei. Scenariile partidelor politice”, informează Agerpres.

“Noi susţinem organizarea alegerilor locale în septembrie, cel puţin în octombrie, şi a alegerilor parlamentare la termen – în decembrie. Sperăm că nu vom avea un val doi (de coronavirus – n.r.), deşi este posibil şi alegerile locale vor avea loc în septembrie – octombrie şi cele parlamentare în decembrie. Dacă situaţia sanitară ne permite acest lucru, nu mai există niciun motiv justificat întemeiat să amânăm alegerile pentru anul viitor. Nu cred că ar fi un mesaj corect pentru societate dacă am susţine amânarea alegerilor pentru anul viitor, atât a alegerilor locale, cât şi a celor parlamentare”, a spus deputatul UDMR, citat de Agerpres.

El a mai afirmat că nu se poate face o reformă a sistemului electoral cu doar trei luni înainte de alegeri.

“Cred că cu trei luni înaintea datei alegerilor nu putem să avem o reformă structurală a sistemului electoral. Nu cred că ar trebui să ne apucăm acum să facem nişte modificări substanţiale în privinţa sistemului electoral. Dacă vrem să avem o reformă clară, atunci aceasta trebuie făcută la începutul mandatului, după alegerile pe care le vom avea în 2020. (…) Considerăm, de asemenea, că principalul mijloc de vot, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare, ar trebui să rămână votul în secţiile de votare”, a spus deputatul.

El a menţionat că, în condiţiile pandemiei, s-ar putea discuta despre introducerea sistemului de vot prin corespondenţă la alegerile locale. ‘Dar eu n-am o aşteptare foarte mare în acest sens. (…) Ar trebui să renunţăm la numărul mare de semnături pentru depunerea listelor de candidaturi”, a adăugat Csoma Botond.

Deputatul UDMR a mai afirmat că în această perioadă nu poate fi adoptat un cod electoral, pentru că acesta “trebuie să dăinuiască în timp, şi nu modificat la fiecare ciclu electoral” şi a pledat totodată pentru o campanie de informare a cetăţenilor.

Articolul precedentSondaj CURS: PNL se menține la 32 de procente, PSD scade două procente
Articolul următorSe pregătește cea mai mare alianță de STÂNGA. Consens politic la nivel înalt