Liderii USR-PLUS ar fi pe cale să renunțe la solicitarea de înlocuire a premierului Florin Cîțu, în schimbul unei evaluări periodice a activității acestuia, la fel ca și miniștrii. USR Plus se va prezenta cu aceste propuneri la noua rundă de negocieri, care începe marți după-amiază.
“Vom lucra la o propunere și vom merge cu ea către partenerii de coaliție în ședința de la ora 16 astăzi. Niște condiții care să așeze colaborarea în coaliție pe niște baze de colegialitate. Aducerea atributului constituțional în discuție între niște parteneri nu va face decât să fragilizeze coaliția, pentru că da, poate să demită, constituțional, pe cine vrea, când vrea, din Guvern, însă la fel și noi, USR PLUS susține cu 33% din voturi această coaliție în Parlament, avem atributul constituțional să votăm ce vrem în comisii sau în plen, să respingem de exemplu un proiect al Guvernului sau să votăm o moțiune de cenzură. Ei bine și unde ajungem cu asta? Nu ajungem nicăieri, nu. Trebuie să ne așezăm la masă, avem experiență, am lucrat ani de zile cu parteneri în privat și în politic, știm să conducem echipe, vrem să vedem acest lucru și de la domnul Cîțu că devine un partener al echipei dânsului, al echipei ministeriale, un partener pentru reforma la care ne-am angajat cu toții”, a afirmat liderul USR.
“Am spus că vrem să facem niște schimbări, vrem să vedem că aceste schimbări se întâmplă, vrem să vedem curaj, pentru că declarații politice am tot văzut. Miniștrii noștri au arătat acest curaj și vrem să fie sprijiniți în încercările lor de reformă de către prim-ministru.” a mai afirmat Moșteanu.
Parlamentarul USR a afirmat că este chiar dispus să-i ceară scuze lui Florin Cîțu, pentru că l-a numit “vătaf”. “Un lucru este foarte clar: nu vrem să se mai întâmple așa ceva, vrem să stăm la masă și să mișcăm lucrurile umăr la umăr, împreună”.
Sursa: Realitatea de Bucuresti