Autoritatea Electorală Permanentă propune 27 septembrie pentru alegerile locale

Autoritatea Electorală Permanentă propune 27 septembrie pentru alegerile locale
Alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că a elaborat proiectul de lege pentru stabilirea datei alegerilor locale, actul normativ fiind necesar să intre în vigoare cel târziu la data de 29 iulie. Pentru a fi respectate prevederile legale, AEP propune 27 septembrie data alegerilor locale.
”Precizăm că stabilirea datei alegerilor locale trebuie să asigure efectivitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 84/2020 potrivit cărora mandatele aflate în curs de exercitare ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020, precum şi continuitatea activităţii autorităţilor locale. De asemenea, se prevede că data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării. Prin urmare, proiectul de lege ar trebui să intre în vigoare cel târziu la data de 29 iulie 2020, astfel că devin incidente prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, republicată”, transmite Autoritatea Electorală Permanentă.
Sursa citată menționează stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020 în ziua de duminică 27 septembrie 2020, ţinând cont şi de suprapunerea cu perioada electorală a alegerilor parlamentare la termen.
Parlamentul a decis, luni, prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie 2020.
Citește și:
- 08:36 - Călin Georgescu, din nou la secția de poliție din Buftea. Mesaj de forță pentru români
- 18:46 - Rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, propunerea oficială a PNL pentru a prelua Ministerul Educației
- 16:50 - Petrișor Peiu: Dacă propunerea de buget va corespunde principalei cerințe a AUR, este posibil să avem un punct de vedere pozitiv
- 12:49 - PNL, atac dur la adresa liderilor PSD în plină criză internațională: Nu e momentul să vorbim acum despre ruperea Coaliției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News










