Primăria Municipiului Miercurea Ciuc anunță, printr-o postare pe Facebook, că bărbatul decedat în weekend, pe pârtie, la Harghita Băi, din cauza unui stop cardio-respirator, este consilierul local UDMR Kálmán Dénes.

Suntem profund îndurerați de moartea bruscă a colegului nostru din Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, Kálmán Dénes.
Kálmán Dénes a terminat în 1973 la Cluj Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai și a fost detașat la Colegiul Avocaților din Harghita (azi Baroul Harghita). A fost unul dintre cei mai remarcabili avocați din Miercurea-Ciuc.
Fiind întrebat în luna septembrie al anul trecut de ce îi este orașul aproape de suflet, dânsul a subliniat faptul că aici și-a găsit căminul, și-a întemeiat familie, orașul l-a acceptat și niciodată nu l-a dezamăgit.
 
Am fost onorați că pe lângă celelalte activități ale sale a devenit consilier local în 2020. Prin exemplul acestui fapt, a arătat că trecând peste motivațiile individuale putem oricând să devinim și să rămânem până la moarte un component activ și creator pentru comunitatea noastră, pentru sfera noastă publică. La ceremonia de investire pentru Consiliul Local Municipal a precizat că fiecare cetățean are dreptul la fericire și în viziunea sa Consiliul Local are rolul de a crea condițiile pentru obținera acestei fericiri.
Prin dispoziția specială a primarului, Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc îi acordă cu efect postumus premiul Pro Urbe.
 
Să îi fie țărâna ușoară! Odihnească-se în pace!

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentRaport Expert Forum: Cîți bani au cheltuit partidele politice în februarie și pe ce?
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pentru anul 2021