BOLOJAN: DACĂ NU SE VOR LUA MĂSURI PENTRU A DESCURAJA NEMUNCA, E DOAR O PROBLEMĂ DE TIMP PÂNĂ VOM AJUNGE SĂ CREŞTEM TAXE ŞI IMPOZITE

BOLOJAN: DACĂ NU SE VOR LUA MĂSURI PENTRU A DESCURAJA NEMUNCA, E DOAR O PROBLEMĂ DE TIMP PÂNĂ VOM AJUNGE SĂ CREŞTEM TAXE ŞI IMPOZITE
"Au fost nişte creşteri doar în anumite sectoare"
Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă că, dacă reformele anunţate pentru a reduce cheltuielile publice nu se vor realiza, dacă nu se vor absorbi banii europeni şi nu va fi descurajată nemunca, ”e doar o problemă de timp până vom ajunge să creştem taxe şi impozite”.
”Dacă nu se va reduce cheltuiala statului în general, dacă nu vor fi absorbiţi banii europeni, dacă nu se vor lua măsuri pentru a premia munca şi a descuraja nemunca, e doar o problemă de timp până vom ajunge să creştem taxe şi impozite. Au fost nişte creşteri doar în anumite sectoare. Gândiţi-vă că în înţelegerea pe care România a avut-o cu Comisia Europeană pentru accesarea banilor europeni din PNRR, erau şi condiţionări legate de eliberarea unor tranşe, iar aceste condiţionări însemnau explicit şi anularea unor facilităţi care erau acordate anumitor sectoare de activitate gen IT, micro-întreprinderi la anumite facilităţi şi aşa mai departe”, a afirmat Ilie Bolojan, miercuri seară, în podcastul ”Friendly Fire”.
El e de părere că ceea ce se poate reproşa lumii politice este că, deşi a ştiut că aceste corecţii trebuie făcute în economie, nu a anunţat din timp mediul economic cu privire la măsurile care urmau a fi luate.
”Când nu-i consulţi (pe oamenii de afaceri – n.r.) şi acţionezi rapid, e clar că creezi nişte perturbaţii serioase şi asta ne aşteaptă, e doar o problemă de timp dacă nu acţionăm hotărât pentru a face aceste reforme”, a adăugat Bolojan.
Citește și:
- 12:59 - Ministrul Economiei: Start-Up Nation va merge înainte. Sper ca, din mers, să mai pot optimiza nişte lucruri
- 12:41 - Prețul motorinei atinge cote alarmante. Fermierii sunt disperați și cer Guvernului să intervină de urgență
- 09:23 - „Am rămas fără curent, casa putea lua foc”. Mărturia Cristela Georgescu despre noaptea anulării alegerilor
- 08:39 - Cristela Georgescu, mărturii ÎN EXCLUSIVITATE la Realitatea PLUS: Sub masca democrației este tiranie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News











