Ministrul Mediului despre interzicerea centralelor de apartament: “Nu se va face de azi pe...
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, spune că centralele individuale de apartament vor fi interzise gradual, "nu de azi pe mâine", pentru că sunt multe investiţii deja pornite, aflate în execuţie pe metodele vechi și nu se poate interveni retroactiv.
Ministrul Cseke Attila anunță ”finanţarea integrală din bugetul de stat a consolidărilor de risc...
Programul privind consolidarea de risc seismic trebuie revigorat, cel aflat în vigoare fiind din anul 1994, astfel că vor fi incluse şi clădirile publice, iar proprietarii vor avea interdicţie la vânzare pentru mai mulţi ani, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, care a anunţat că programul va fi prezentat în Parlament spre dezbatere.
Centralele de apartament vor fi INTERZISE! Ce se întâmplă cu cei care au deja...
Românii nu vor mai putea să își monteze centrale de apartament. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susține că atât primăriile, cât și cetățenii trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat, iar prin centralele de bloc s-ar reduce din poluare.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna: „Nu cred in solutii minune precum DNA-ul padurilor”
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat joi, la un post TV că nu un DNA al pădurilor ar fi soluția pentru combaterea tăierilor ilegale.
Vicepremierul Kelemen Hunor anunță unde se vor duce banii din taxa de 1% din...
Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR, a precizat marţi că taxa de 1% din cifra de afaceri, pe care a propus-o în coaliţia de guvernare, va avea ca destinaţie investiţii în domeniile prioritare, cum sunt sănătatea şi educaţia.
Tanczos Barna: S-au epuizat fondurile alocate pentru programul Rabla și Rabla Plus din acest...
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, că din data de 3 decembrie se va suspenda înscrierile pentru programele Rabla și Rabla Plus, întrucât fondurile alocate pentru acest an au fost epuizate. El a precizat programul va fi reluat anul viitor.
Cseke Attila anunță obligativitatea certificatului verde pentru aproape orice activitate şi la intrarea în...
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, joi seară, că restricţiile care se au în vedere de luni presupun impunerea certificatului verde în aproape toate locurile, mai puţin la magazinele alimentare şi la farmacii. În instituţiile publice sau în companiile cu mai mulţi angajaţi, vizitatorii vor intra doar pe baza acestui document. Evenimentele private de orice fel vor fi interzise, nici măcar persoanele vaccinate nu vor mai avea voie să organizeze astfel de întâlniri.
OFICIAL: PNL a renunțat la Cîțu și îl propune pe Nicolae Ciucă. Guvern minoritar...
Decizia privind susținerea lui Nicolae Ciucă a fost luată în doar câteva minute, prin vot în unanimitate
UDMR spune DA desființării SIIJ numai dacă există „o soluție mai bună ca a...
UDMR este deschisă pentru discuţii dacă există o soluţie mai bună a ministrului Justiţiei privind desfiinţarea SIIJ
Tanczos Barna promite modificarea legii: ”Hoții de lemne au demonstrat că nu au nicio...
Ministrul Tánczos Barna, a anunțat că agresarea pădurarilor aflați la datorie va fi pedepsită ca și ultraj. Barna a vorbit despre cazul pădurarului din Dâmbovița agresat de hoții de lemne și a declarat că a depus deja o inițiativă legislativă în acest sens.
























