Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, confirmă situația critică majoră în care se află în acest moment țara noastră din cauza creșterii galopante a infectărilor, deși asigură că nu vrea să spună „că este apocalipsă”. Acesta a anunțat că astăzi se deschid încă două spitale în Capitală pentru primirea pacienților COVID-19. 

Ministrul interimar al Sănătății spune că suntem într-o criză majoră în acest moment.

„Nu vreau să spun că este apocalipsă, că nu este, dar suntem într-o criză majoră în care toţi trebuie să înţelegem că avem o anumită răspundere pe această temă şi să ne protejăm”, a declarat Cseke Attila, joi seară, la o televiziune de știri.

Ministrul interimar al Sănătății a anunțat că de vineri se deschid Spitalul Sfântul Ştefan şi Spitalul Witting din Capitală.

„Se avizează Spitalul Sfântul Ştefan cu structură pentru paturi COVID şi am avut o discuţie cu domnul ministru Vîlceanu, care este şi interimar la Transporturi, pentru că spitalul Witting este al Ministerului Transporturilor, pentru a demara şi acolo şi a lua viză şi de a avea paturi COVID la acest spital”, a  anunțat Cseke Attila. 

Situația este gravă în Capitală, incidența era vineri deja de 12,24 la mia de locuitori, așteptându-se ca în acest weekend să urce spre 14, potrivit evoluției din ultimele zile.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Cine este Dan Vîlceanu, posibilă propunere de premier din partea PNL
Articolul următorUDMR este deschis la negocieri și cu USR și cu PSD, pentru formarea majorității