Analistul politic Dorin Iacob spune că nu îl surprinde o eventuală colaborare între PSD și PNL, dar consideră că, după lungi perioade de contre, prietenia între cele două formațiuni este dificilă.
„Aceasta previzibilă, ușor planificată, alianță între cele două partide nu mă suprinde și nici nu mă grăbesc să o privesc foarte critic. Măcar să avem un guvern. Vorbim de certificat, în loc să vorbim de testare, vaccinare, prevenție, tratamente. Nimic nu se face. Totul este politic. Aș vrea să se facă odată un guvern, ca să dăm o coerență luptei împotriva pandemiei. Hai să-i lăsăm să aibă grijă de soarta românilor. Ce se va întâmpla cu cele două partide, pe termen mediu și lung, nu ne interesează acum. Și Ciolacu și Cîțu s-au cam felxibilizat. Nu se pot dezice de ce au mâncat atâta timp și au aruncat în ventilator. Nici ideea cu Kelemen Hunor premier nu este rea deloc.
Consider că, în cazul în care PSD bate palma cu PNL, atât USR cât și AUR vor face o opoziție foarte puternică acestei alianțe, iar cel mai mult vor avea de pierdut liberalii. Pe vremea lui USL cu Orban și Dragnea, cele două partide aveau altă conducere, altă ținută. Totuși, în prezent, PSD este cel care domină acest joc politic, nu este sclav, dar îi mai dă un balon de oxigen lui Iohannis. PSD este un câștigător de etapă al acestei crize, dacă intră la guvernare. Măsurile economice au fost luate de guvernele Orban și Cîțu, în parteneriat cu aliații, nu singuri. Au pus umărul și UDMR și USR”, a declarat Dorin Iacob în emisiunea „Culisele Statului Paralalel”.
Foto/Inquam Photos/Octav Ganea