Mai multe organizații reprezentative ale maghiarilor din România anunță depunerea unui denunț penal împotriva președintelui Klaus Iohannis pentru instigare la ură şi discriminare. Este vorba despre reprezentanții Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) şi cei ai Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) iar denunțul a ajuns deja la Parchetul General.

Potrivit MTI, care citează un comunicat transmis, marţi, de biroul de presă al liderului CNMT, Tokes Laszlo, Asociaţia Siculitas, care asigură suportul juridic pentru CNMT şi CNS, a cerut biroului de avocatură Kincses Elod să facă denunţul pentru instigare la ură şi discriminare.

Denunţul se referă la articolul 369 din Codul Penal şi în acesta se arată că, prin declaraţiile televizate din 29 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a incitat poporul român la ură şi discriminare faţă de maghiari şi faţă de membrii şi simpatizanţii PSD.

În denunţul semnat de preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, şi de preşedintele CNS, Izsak Balazs, este subliniat pericolul social al acţiunii şefului statului. Cei doi susţin că acest comportamnt nu poate rămâne fără urmări în justiţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 29 aprilie, că este incredibil ce se întâmplă în Parlament, acuzând PSD că a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege care acordă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Preşedintele a susţinut că, în timp ce autorităţile se luptă cu pandemia, PSD se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor. El l-a salutat în limba maghiară pe liderul PSD Marcel Ciolacu, întrebându-l ce i-a promis Viktor Orban în schimbul acestei înţelegeri. Preşedintele a mai afirmat că această situaţie este un argument în favoarea dorinţei sale de a se ajunge la alegeri anticipate, pentru că acum în Parlament este o majoritate PSD-istă toxică.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost reclamat la CNCD de o asociaţie maghiară de asistenţă juridică în domeniul minorităţilor, ca urmare a declaraţiilor pe tema Ţinutului Secuiesc.

viewscnt

 

Articolul precedentPoziția UDMR privind proiectul de lege dezbătut astăzi în Senatul României
Articolul următorUDMR despre autonomie: Este un instrument pentru păstrarea identității culturale și lingvistice