Serviciul militar din DNA trebuie să reia ancheta într-o cauză dintr-un celebru dosar clasat în decembrie 2019 care-i viza, printre alții, pe George Maior și Florian Coldea. Dosarul DNA a fost deschis în urma unei plângeri depuse de maiorul SRI în rezervă Daniel Florea și colonelul SRI (r) Florin Gulianu, cei doi acuzând tandemul Maior-Coldea de abuz în serviciu. Este dovada clară că dezvăluirile făcute de fostul ofițer SRI Daniel Florea în exclusivitatea la Realitatea PLUS au început să facă valuri în justiție, și nu numai! Realitatea PLUS luptă pentru justiție și adevăr!

Curtea de Apel București a admis, luni, o plângere formulată împotriva clasării date de DNA, în anul 2019, în dosarul ce îi vizează pe George Maior și Florian Coldea, foști șefi ai SRI.

“Încheierea F/CP din 16.11.2020 – În baza art. 341 alin. 6 lit. b C.p.p. admite plângerea formulată de petentul Florea Daniel împotriva ordonanţei nr. 104/P/2017 din 11.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Desfiinţează ordonanţa nr. 104/P/2017 din 11.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justişie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 16.11.2020. Document: Încheiere finală camera preliminară 16.11.2020”, potrivit minutei.

Dosarul DNA a fost deschis în urma unei plângeri depuse de maiorul SRI în rezervă Daniel Florea și colonelul SRI (r) Florin Gulianu, cei doi acuzând tandemul Maior-Coldea de abuz în serviciu, cu folos pentru altul. 

Motivul îl reprezintă numirea și menținerea la conducerea direcțiilor județene de informații (DJI) Prahova, apoi Dâmbovița, a colonelului SRI Constantin Marin, în ciuda faptului că acesta avea deja decizie de la CNSAS privind colaborarea cu Securitatea ca poliție politică. 

Într-un serial exploziv “Culisele statului paralel” la Realitatea PLUS, fostul ofițer SRI Daniel Florea a dezvăluit cum tandemul Coldea-Maior a ascuns sub preș mizeria și a promovat foști colaboratori ai Securității. Acum, odată cu dezvăluirile sale, adevărul a ieșit la iveală și instituțiile statului au trecut la acțiune. 

VIDEO “Culisele statului paralel” Fostul ofițer SRI Daniel Florea “detonează” cuibul lui Coldea din Prahova, povești halucinate cu Ghiță și Maior

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 109. Ședință foto cu inamicul global nr. 1
Articolul următorUDMR este singurul partid care susține alocarea a 6% din PIB pentru educație, cum prevede legea