Președintele UDMR și vicepremierul, Klemen Hunor, nu vede posibilitatea instalării unui guvern tehnocrat în cazul în care Cabinetul Cîțu va fi demis la moțiunea de cenzură.

„Guvernul tehnocrat, după un an de la alegeri, când te-ai dus în fața electoratului și ai cerut votul cetățenilor și ai spus că vrei să guvernezi, să conduci România și din Parlament și din Guvern și după un an să spui că nu vreau și să vină tehnocrații, înseamnă că anul trecut nu ai fost sincer, nu vreau să spun altfel că nu e cazul”, a declarat Klemen Hunor la Realitatea Plus.

Cât despre alegeri anticipate, vicepremierul spune că sunt posibile și nu exclude această variantă.

„Acest lucru nu-l exclud anul viitor, peste doi ani de zile. Este o soluție posibilă, dar până când ajungem acolo totuși țara trebuie guvernată, oamenii așteaptă soluții de la cei care își vor asuma guvernarea”, a mai spus acesta.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentZiua moțiunii de cenzură! Florin Cîțu: USR joacă alba-neagra cu guvernarea. Nu e un joc de copiii răsfățați
Articolul următorA început dezbaterea moțiunii de cenzură. Premierul, HUIDUIT la scenă deschisă, în Parlament