NATO a fost şi este un factor important de stabilitate şi de securitate geopolitică în regiunea noastră “tot mai încercată”, a declarat marţi liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

“Aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, la 29 martie 2004, a marcat un moment important în istoria post-decembristă a ţării, un moment ce a însemnat o desăvârşire a politicilor de pregătire şi apropiere a României de NATO, desfăşurată pe perioada mai multor ani şi mandat. A însemnat şi o lungă probă de încercări, încercări ce presupuneau credibilitate şi încrederea de a fi parteneri loiali în cea mai puternică alianţă politico-militară a lumii. Aderarea României la NATO a fost urmată de aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007 – aceste două deziderate înfăptuite fiind şi principalele două proiecte de ţară, după sfârşitul regimului totalitar comunist în România. UDMR a fost un actor activ în desăvârşirea acestora, care a susţinut din anii ’90 cele două deziderate ca fiind expresia conectării ţării la valorile occidentale. NATO a fost şi este un factor important de stabilitate şi de securitate geopolitică în regiunea noastră tot mai încercată, mai ales după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, iar România şi-a adus contribuţia la consolidarea efortului de apărare într-un context internaţional tot mai complicat, conflicte militare internaţionale, regionale şi locale”, a afirmat Cseke Attila, în plenul reunit al Parlamentului.

Potrivit acestuia, întărirea Armatei Române şi prezenţa în structurile militare NATO sunt sarcini continue ce trebuie să fie preocupări constante în vederea dezvoltării experienţei specifice acestui domeniu.

“Trebuie să ne punem întrebarea: care sunt următoarele provocări majore ale ţării, care sunt proiectele de ţară care trebuie urmărite de clasa politică şi întreaga societate românească. Desigur, intrarea şi pe căi terestre în zona Schengen şi aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sunt deziderate importante pentru atingerea cărora sunt necesare coagularea forţelor democratice şi demersuri internaţionale susţinute. Pentru aderarea pe căi terestre la zona Schengen, nedreptatea făcută României începând din 2011 trebuie să ia sfârşit cât mai repede posibil. În privinţa celui de-al doilea deziderat, procedurile şi etapele de aderare trebuie parcurse cu mult profesionalism şi determinare”, a argumentat senatorul UDMR.

El a subliniat că UDMR consideră că următorul cel mai important proiect de ţară trebuie să fie cel legat de numărul populaţiei României.

“În anul 2019 în România s-au născut 215.467 de copii. Acest număr, conform datelor statistice oficiale, coboară în anul 2023 la 155.390 de copii. Este o scădere brutală, de aproape 30% în decursul unui interval de numai patru ani de zile. O ţară mai puţin locuită, cu o natalitate în scădere accentuată, cu spor natural puternic negativ, poate uşor deveni o ţară mai slabă din multe puncte de vedere datorită resurselor umane limitate şi cu perspectiva unei societăţi care doar se întreţine şi nu se dezvoltă. Noi considerăm că politicile publice de susţinere a familiilor, a măsurilor de încurajare a natalităţii şi de susţinere a tinerilor trebuie să devină prioritare în demersurile guvernamentale şi parlamentare. Avem propuneri legislative şi administrative pentru găsirea soluţiilor imediate pentru acest proiect important de ţară”, a adăugat Cseke Attila.

Liderul senatorilor UDMR a concluzionat că aderarea la NATO a României acum 20 de ani este un moment important ce a constituit, la 14 ani de la căderea comunismului, un succes al întregii societăţi, al clasei politice conştiente, generatoare de direcţia de apropiere şi consfinţire a legăturilor ţării cu valorile comune occidentale.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentSondajul care răstoarnă toată scena politică: Cine este politicianul în care românii au cea mai mare încredere
Articolul următorÎnregistrări compromițătoare cu primărița REZIST. Cum își folosește Clotilde Armand puterea asupra angajaților. Bomba, detonată de ANCA ALEXANDRESCU- AUDIO