Compania Națională de Investiții, instituție care funcționează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a demarat procedura de reziliere a contractului rivind construirea bazinului olimpic de înot din municipiul Brăila, în vederea reluării procedurii de achiziție publică și a finalizării investiției, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Bazinul olimpic de înot de la Brăila a fost contractat în 2011, iar lucrările au fost demarate în 2015. Din iulie 2019 lucrarea a avansat doar în proporție de 6%.
”Am vizitat lucrările în iulie, și am impus un termen de o lună constructorului pentru a se mobiliza spre finalizarea lucrării. Acest termen a fost depășit. Vom rezilia contractul cu acest constructor pentru a putea avansa cu investiția după o nouă procedură de achiziție publică. Scopul Ministerului Dezvoltării este de a finaliza obiectivul și a-l preda în folosul comunității”, a afirmat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Astfel, CNI a notificat constructorul MIDANNE INVEST GRUP S.R.L. cu privire la rezilierea de drept a contractului încheiat în anul 2011. Ulterior acestei notificări, CNI va parcurge toate etapele în vederea preluării șantierului, stabilirea restului de executat și demararea unei noi proceduri de achiziție publică în vederea finalizării obiectivului de investiții.
Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții S.A. va întreprinde toate măsurile necesare și legale cu privire la deblocarea acestui șantier și finalizarea obiectivului de investiții în cel mai scurt timp posibil în vederea predării lui către autoritatea publică locală.
Sursa: Realitatea de Braila