Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la întoarcerea din Germania pe canotoarele române, deşi delegaţia României a obţinut cea mai mare performanţă din istoria sa la Campionatele Europene, pentru că Ministerul Sportului nu a fost invitat să participe nici la organizare, nici la evenimentul în sine, şi nici nu a primit o informare oficială în acest sens.
“Vreau să felicit încă o dată canotorii români, dar şi antrenorii, federaţia şi pe toţi cei care au pus umărul la rezultatele lor remarcabile, pentru performanţele istorice de la Campionatele Europene. Am transmis mesaje de felicitare, publice şi private, şi în timpul competiţiilor, pe care le-am urmărit îndeaproape, cu emoţie, mândrie şi interes. Primirea delegaţiei noastre la revenirea în ţară a fost organizată de Federaţia Română de Canotaj. Federaţia a programat evenimentul, s-a ocupat de închirierea Salonului Oficial şi a invitat presa. Ministerul Sportului nu a fost invitat să participe nici la organizare, nici la evenimentul în sine, şi nici nu a primit o informare oficială în acest sens. Vă asigur că am fi onorat cu mare bucurie orice propunere de participare, în orice formă, cum am făcut-o de atâtea ori când sportivii români au revenit în ţară cu rezultate internaţionale”, afirmă ministrul, într-o postare pe Facebook..
`Este regretabil că aceste momente de glorie, la care sportivii au dreptul şi de care ar trebui să se bucure din plin, sunt deturnate pe un fond care nu are nimic de-a face cu performanţa sau cu realitatea, cu esenţa sportului sau a succesului. Şi este regretabil şi că revenirea junioarelor de la gimnastică nu are parte de aceeaşi atenţie”, a adăugat el.
În opinia ministrului, canotorii români sunt niște eroi. “Vă asigur că nu există bucurie mai mare pentru mine decât reuşita unui sportiv şi că am un respect nesfârşit pentru sacrificiul şi munca din spatele acestor reuşite. Canotorii români sunt nişte eroi. Le doresc să nu se lase umbriţi de acest fals conflict şi le mulţumesc pentru bucuria pe care ne-au adus-o tuturor!”.
Sursa: Realitatea Din UDMR