Partidele care negociază formarea noii guvernări – PNL, USR-PLUS și UDMR – vor semna luni, de la ora 19.00, în Parlament, acordul de coaliție. Cele trei formațiuni au încheiat duminică o nouă zi de negocieri despre programul de guvernare și modul de lucru în coaliție.
“Discuțiile din cadrul coaliției au continuat și astăzi acoperind toate detaliile de program de guvernare și modul de lucru în coaliție.
Acordul de coaliție va fi semnat de către liderii celor 3 formațiuni politice luni 21 decembrie în jurul orei 19.00 la Parlament”, arată mesajul comun trimis de cele trei formațiuni politice.
Premierul propus, liberalul Florin Cîțu, a declarat, duminică, în Parlament, că cele trei partide speră ca noul Guvern să fie învestit până pe 27 decembrie, de aceea negocierile au loc “de dimineaţă până seara”.
În cursul zilei de duminică, liderul USR, Dan Barna, preciza, într-o pauză de la negocieri în care și-a îndeplinit formalitățile privind preluarea mandatului de deputat, că USR-PLUS, PNL şi UDMR urmau să aibă discuţii referitoare la Transporturi şi să ia câteva decizii politice în privinţa legislaţiei electorale.
Liderul PNL, Ludovic Orban, spunea, astăzi, că, cel mai probabil, preşedintele Klaus Iohannis va decide să declanşeze consultări la Palatul Cotroceni pentru formarea noului Guvern când Parlamentul va fi constituit, potrivit Agerpres.
“O să avem o discuţie la finalul zilei şi privitor la un subiect extrem de important – calendarul de învestire al Guvernului”, a menţionat preşedintele PNL.