Actualul preşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European (EPPW), Biro Rozalia a declarat joi că, în primăvară, va demara un program de mentorat pentru femeile din organizaţiile membre, susţinut de expertul austriac Maria Rauch-Kallat, fost ministru al Familiei.

“Periodic, se organizează o şedinţă a boardului executiv, unde se iau decizii importante. Una dintre aceste decizii se referă la demararea unui program de mentorat, în primăvară, pentru femei din organizaţiile membre, susţinut online de expertul austriac Maria Rauch-Kallat, fost ministru al Familiei şi cu o experienţă vastă. La rândul lor, aceste femei mentori vor genera în organizaţiile de bază o mişcare de mentorat pentru persoanele la început de drum în politică,” a declarat, în conferinţă de presă, Biro Rozalia, prezentând un raport al activităţii sale în această funcţie.

Aleasă preşedinte al EPPW în 11 iunie 2022, pentru un mandat de trei ani, Biro Rozalia i-a succedat în funcţie doamnei Doris Pack, preşedinte onorific în continuare şi pe care Manfred Weber o aprecia ca fiind “o instituţie separată în cadrul PPE”.

Structura de conducere a EPPWomen este alcătuită din 6 vicepreşedinţi (din care doi sunt comisari europeni, Mariya Gabriel – Bulgaria, Dubravka Suica, din Croaţia, alţii din Germania, Polonia, Moldova, Albania), un secretar general şi un trezorier. EPPW are 53 de organizaţii de femei membre, ce aparţin de Partidul Popular European, dar şi membri simpatizanţi, organizaţii ce nu sunt din ţări UE, precum cele din Ucraina, Moldova, Liban, Maroc. Datorită modificării statului în urmă cu câţiva ani, se pot alege şi din aceste structuri non-UE reprezentante în forurile de conducere. Aşa, de exemplu, este vicepreşedintele Doina Gherman, din Rep. Moldova, preşedintele Comisiei de politică externă din Parlamentul Moldovei.

Potrivit preşedintei Biro, principala prioritate a acestei organizaţii este concentrarea, prin organizaţiile sale membre, pe nevoile oamenilor, ale familiilor şi prin schimbul de experienţă bazat pe dialog real să ofere soluţii concrete şi adecvate la aceste nevoi.

“După fiecare întâlnire avem declaraţii sau poziţii prin care facem apel la Comisia Europeană, şi enumerăm ce poate să facă, facem apel al Parlamentul European şi solicităm următoare, facem la parlamentele naţionale, la membrii organizaţiilor de femei. Deci conlucrăm pentru soluţionarea unor probleme sau pentru a pune în practică propunerile găsite împreună,” a precizat Biro Rozalia.

Ca priorităţi pentru acest mandat, aşa acum a declarat de la bun început, Biro Rozalia a precizat asigurarea unei platforme pentru dialogul permanent şi schimb de experienţă între organizaţiile membre, creşterea prezenţei şi a puterii liderilor femei în partide, în viaţa politică, de a analiza provocările, dosarele de pe masa PPE din perspectivă feminină şi de a oferi soluţii din această viziune.

Primul eveniment importat al organizaţiei, Academia de toamnă EPPW a fost adus în ţară, la Cluj-Napoca, o conferinţă internaţională de două zile la care au participat delegaţii din 42 de ţări.

Biro Rozalia a introdus anumite schimbări, iniţiative noi care se vor păstra de acum înainte, prin care să se îmbogăţească activitatea EPPW, şi anume un panel numit “Yes, we can!”, în care sunt prezentate femei de succes din organizaţiile gazdă. Astfel UDMR şi PNL au avut ocazia să îşi prezinte câte două doamne femei din politică, exemple de urmat.

Apoi, o altă noutate importantă este organizarea unor grupuri de lucru în cadrul acestei Academii, pentru o abordare mai detaliată a anumitor subiecte, schimburi de experienţă, elaborare de propuneri pe cinci teme majore: egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, consecinţele războiului din Ucraina, educaţie şi abandonul şcolar, violenţa domestică şi împotriva femeilor, perspectiva tinerilor pentru o Europă mai bună.

“Acestea au fost cele cinci teme care au constituit subiectele de dezbatere şi trebuie să afirm că succesul a fost unul important, având în vedere că s-a reuşit o analiză mult mai precisă şi mai cuprinzătoare decât am fi avut într-un format de ansamblu”, a precizat Biro.

A treia iniţiativă introdusă de Biro Rozalia în desfăşurarea Academiei sunt evenimentele conexe, respectiv primul Forum al femeilor antreprenori din Transilvania, în parteneriat cu Primăria Cluj, unde după prezentarea făcută de Mariya Gabriel care răspunde de start-upuri şi de inovare, cele peste 50 de femei au avut ocazia de a discuta liber cu comisarul european.

În acest context, cei doi vicepreşedinţi ai EPPW, Mariya Gabriel şi Dubrovka Suica au vorbit despre egalitate de şanse şi Agenda digitală europeană, respectiv despre egalitate de şanse bazată pe provocările demografice.

O a doua decizie a structurii de conducere EPPW, pe lângă programul de mentorat, se referă la arondarea vicepreşedinţilor pe diferite regiuni geografice, astfel încât să se sprijine activitatea din diferite ţări. De exemplu, Biro Rozalia va răspunde de organizaţiile din România, Ungaria, Slovacia, Slovenia şi Italia.

Un alt aspect important al activităţii în anul 2022 a fost întărirea relaţiilor cu organizaţii sau reţele internaţionale sau europene, cu obiective asemănătoare EPPW, anume cu Organizaţia de Femei a UE, cu Uniunea Seniorilor Europeni, cu WPL – Women Political Leaders, apolitică şi cu Uniunea Internaţională a Femeilor Democrate – IWDU.

Organizaţia de femei a PPE s-a alăturat iniţiativei PPE de a sprijini familiile ucrainene şi migranţii din această ţară, în proiectul “Iarna solidarităţii în Ucraina”.

În ce priveşte proiectele pentru anul 2023, Biro Rozalia a precizat două evenimente ce vor avea loc unul în 30 martie, anume un colocviu în videoconferinţă pe tema “Femeile şi neajunsurile energetice şi alimentare; cum să procedam pentru a preveni sărăcirea gospodăriilor noastre”, respectiv Academia de primăvară a EPPW, în 4-5 mai, la Munchen, Germania, sub genericul “Investim în capital uman. Cum pot susţine femeile economia europeană”.

Temele abordate în cadrul Academiei se vor discuta pe cinci grupuri de lucru deja stabilite: piaţa muncii şi pensionarii; procesul de îmbătrânire şi serviciile pentru persoanele vârstnice; exodul “creierelor”; servicii medicale de reproducere şi migraţia. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentSchimbări la voucherele pentru alimente. Românii ar putea să cumpere şi medicamente în afară de mâncare
Articolul următorRomânia cere ca sportivii din Rusia și Belarus să fie interziși la Olimpiadă în 2024. Anunțul făcut de Eduard Novak