Preşedintele UDMR Bistriţa-Năsăud, Decsei Attila, care la alegerile locale din septembrie 2021 a candidat în alianţă cu PSD la Consiliul Judeţean, a fost nominalizat pentru funcţia de subprefect din partea Uniunii, potrivit anunţului publicat pe pagina de Facebook a filialei după şedinţa Biroului Permanent Judeţean de luni după-masă, transmite Agerpres.
Decsei Attila lucrează ca inginer şef la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud.
La ultimele alegeri locale, UDMR a decis să candideze la Primăria Bistriţa şi la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în alianţă cu PSD, ALDE şi Pro România, susţinând în acelaşi timp candidaţii social-democraţi pentru funcţia de primar al municipiului, respectiv de preşedinte al Consiliului Judeţean.
A doua funcţie de subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud va fi ocupată de o persoană nominalizată de USR.
În ceea ce priveşte funcţia de prefect, nu vor exista schimbări, actualul prefect Stelian Dolha, fost prim-vicepreşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, fiind în continuare susţinut de către liberali, mai scrie Agerpres.
Sursa: Realitatea Din UDMR