Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila (UDMR), a câştigat un nou mandat în fruntea oraşului, în vreme ce Bíró Barna Botond (UDMR), actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a devenit preşedinte, după ce a fost votat de majoritatea alegătorilor prezenţi duminică la urne, arată datele parţiale de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit sursei citate, UDMR a câştigat şi fotoliul de primar al municipiului Odorheiu Secuiesc, pentru prima dată în ultimii opt ani, candidatul Uniunii, Szakács-Paál István, reuşind să îl învingă pe actualul primar, Gálfi Árpád, aflat la al doilea mandat şi care a reprezentat Partidul pentru Odorheiu Secuiesc.

De altfel, datele parţiale arată că multe dintre fotoliile de primar din judeţ au fost câştigat de reprezentanţii UDMR, în unele localităţi aceştia neavând contracandidaţi.

Un nou primar are şi municipiul Topliţa, preşedintele PNL Harghita, Sebastian Buzilă, reuşind să-l învingă pe primarul PSD în funcţie, Dumitru Olariu.

“Mulţumesc pentru încrederea acordată! A venit momentul să ne unim forţele şi să arătăm că Topliţa poate fi un exemplu de solidaritate şi progres. Nu mai este loc de atitudini de genul ‘cine nu e cu noi e împotriva noastră’. Împreună, putem să facem o schimbare reală, să aducem echitate şi respect pentru fiecare voce din comunitatea noastră”, a scris Sebastian Buzilă, pe Facebook.

Acesta a publicat şi rezultatele neoficiale, care arată că a fost preferat de 45,04% dintre alegători.

De asemenea, un nou primar are şi municipiul Gheorgheni, în persoana lui Nagy Zoltan, care a candidat independent şi a mai ocupat în trecut funcţiile de primar sau viceprimar al oraşului.

Potrivit numărătorilor paralele, cele mai multe dintre localităţile locuite preponderent de români vor fi conduse de primari PSD.

Este vorba de Corbu, Tulgheş, Subcetate, Gălăuţaş, Sărmaş şi Voşlăbeni.

PNL a reuşit să-şi păstreze fotoliul de primar al comunei Bilbor, unde Iliuţă Hangan a câştigat un nou mandat. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentAntal Árpád a câştigat un nou mandat de primar cu cel mai bun scor de până acum: aproape 83% din voturi
Articolul următorPrimarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat luni că a câştigat cu un “scor istoric” în toate secţiile de votare