Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că a câştigat cu un “scor istoric” în toate secţiile de votare, lucru care îl obligă.

“Prezenţa, într-un număr foarte mare la urne, mult mai mare decât în 2020, arată că sătmărenii sunt interesaţi de soarta urbei, de ceea ce se întâmplă în Satu Mare. Cu 27.500 de voturi primite, pot afirma că atât numeric, cât şi ca procentaj, am făcut un scor istoric, am câştigat toate secţiile de votare, inclusiv cea din cartierul Sătmărel, scor care ne onorează, dar ne şi obligă. Mulţumesc sătmărenilor care au votat pentru dezvoltarea oraşului nostru. Vă asigur că vom continua să ne luptăm pentru dezvoltarea oraşului şi judeţului nostru pentru a realiza toate obiectivele propuse în campania electorală”, a afirmat Kereskenyi.

El a spus că se simte onorat de încrederea primită şi că va pune în aplicare proiectele promise în campanie.

“Mă simt onorat de încrederea acordată de cetăţenii oraşului. Sunt impresionat de susţinerea sătmărenilor şi voi încerca în continuare să fiu un bun primar pentru toţi, indiferent de opţiunea de ieri. Până la urmă, sunt convins că fiecare cetăţean a votat pentru ceea ce a crezut că este spre binele oraşului nostru. Este esenţial ca Satu Mare să continue ritmul de dezvoltare. Avem o echipă dinamică, cu care vom continua să punem în practică proiectele începute. Satu Mare va deveni un oraş tot mai atractiv”, a susţinut primarul.

Kereskenyi Gabor a obţinut cel de-al treilea mandat de primar cu circa 65% din voturi.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentPrimarul din Miercurea-Ciuc, Korodi Attila (UDMR), a câştigat un nou mandat în fruntea oraşului. Bíró Barna Botond a devenit preşedinte al CJ
Articolul următorKelemen Hunor: „Putem afirma, fără să exagerăm, că din 2004 este cel mai bun rezultat la toate tipurile de alegeri”