Sindicatul Naţional Sport şi Tineret organizează, marţi, de Ziua Sportului, un miting de protest în faţa ministerului de resort, printre revendicări fiind folosirea de criterii corecte pentru repartizarea bugetului către instituţiile subordonate şi federaţiile sportive, eliminarea inechităţilor salariale şi deblocarea posturilor vacante. Sindicaliştii reclamă lipsa consultărilor între conducerea ministerului şi specialiştii din federaţii, dar şi finanţările “sub limita sărăciei”.
Mitingul de protest din faţa Ministerului Tineretului şi Sportului va avea loc începând cu ora 12.00, informează News.ro.
Principalele revendicări ale sindicatului sunt: transparenţă privind descentralizarea; criterii corecte pentru repartizarea bugetului către subordonate / federaţii sportive naţionale şi pentru premierile acordate sportivilor, antrenorilor şi colectivelor tehnice; un dialog social real şi corect; siguranţa locurilor de muncă; eliminarea inechităţilor salariale şi deblocarea posturilor vacante, “MTS fiind singurul minister care nu scoate posturi la concurs deşi în sistemul bugetar au fost ridicate interdicţiile privind angajările”.
“Suntem revoltaţi faţă de modul dezastruos în care este condus domeniul nostru de activitate. Actuala conducere a MTS nu se consultă cu specialiştii din federaţiile sportive sau din subordonate, iar măsurile aberante care se stabilesc de către un grup mic de persoane din minister, ne-au adus într-un blocaj fără precedent în Sport şi Tineret. Acest management arogant şi netransparent trebuie să înceteze”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.
Conform sursei citate, pentru 2021, an olimpic, ministerul a alocat finanţări “sub limita sărăciei”, fără niciun fel de criterii în acordarea bugetelor către federaţii sportive naţionale şi subordonate şi fără fundamentarea tăierii premiilor pentru sportivi, antrenori şi colectivele tehnice.
Sindicaliştii susţin că, în timp ce pentru tot sistemul bugetar au fost ridicate interdicţiile privind angajările, în Sport şi Tineret nu se pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cauza gestionării proaste a bugetului de la centru.
“Lipsa de transparenţă privind felul în care se lucrează la descentralizarea unităţilor din subordinea MTS face ca totul să arate ca un proiect ascuns, un adevărat tun imobiliar, fără siguranţa locurilor de muncă, bazat doar pe interese patrimoniale, demers făcut cu dedicaţii şi care va favoriza anumite judeţe”, afirmă reprezentanţii sindicatului.
Potrivit acestora, blocarea dialogului social de către conducerea ministerului face imposibil orice demers de a corecta situaţiile şi inechităţile salariale existente în domeniul cu cele mai mici venituri din sistemul bugetar.
“Prin protestul nostru scoatem în evidenţă faptul că sportul românesc a coborât sub pragul sărăciei. Ca rezultat direct al dezinteresului şi superficialităţii autorităţilor, pe perioada pandemiei acest domeniu a fost propulsat direct în colaps, cu efecte dramatice la nivelul copiilor şi al tinerilor, prin abandonul sau neangrenarea în practicarea unei discipline sportive din cauza condiţiilor proaste de antrenament, fondurilor insuficiente şi lipsei măsurilor de încurajare şi protecţie”, mai afirmă sindicaliştii, adăugând că acest miting este doar primul protest.
Sursa: Realitatea Din UDMR