În Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu a avut loc joi, 3 martie, o întâlnire informală trilaterală a șefilor Forțelor Aeriene Române, Italiene și Germane.

La activitate au participat șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române, generalul-locotenent Viorel Pană, șeful Forțelor Aeriene Italiene, generalul-locotenent Luca Goretti, și șeful Forțelor Aeriene Germane, generalul-locotenent Ingo Gerhartz, care au adus un omagiu celor opt militari care și-au pierdut viața în cele două tragedii aviatice care au avut loc miercuri seară în județul Constanța. În memoria militarilor Forțelor Aeriene Române căzuți la datorie a fost ținut și un moment de reculegere.

De asemenea, oficialii au discutat cu militarii celor trei țări despre misiunile pe care le efectuează împreună în România, în actualul context de securitate.

“În cadrul întâlnirii oficiale, cei trei șefi de forțe aeriene au abordat subiecte privitoare la desfășurarea misiunii de Poliție Aeriană Întărită, la misiunile pe care le va executa detașamentul german în cooperare cu detașamentul italian dislocat în România, precum și alte subiecte de interes comun”, transmit reprezentanții Forțelor Aeriene Române.

 

    Ca urmare a celor două catastrofe aeriene ce au avut loc în seara zilei de miercuri, 2 martie, activitatea prevăzută a se desfășura joi, 3 martie, în bazele militare de la Mihail Kogălniceanu și Fetești, constând în exercițiul demonstrativ privind modul de executare în comun a unei misiuni de Poliție Aeriană Întărită, a fost anulată.

Foto: Laura CUCOȘ, Statul Major al Forțelor Aeriene

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentMinistrul Tanczos Barna: “Am întocmit o listă cu mijloacele de transport din dotare şi personalul care poate ajuta în transportul refugiaţilor”
Articolul următorSerghei Lavrov: Occidentalii trebuie să se gândească cu atenție dacă vor să înceapă un război împotriva noastră