Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marți, că susține "o dezbatere rațională" privind pensiile speciale, dar că nu poate fi de acord cu pensionarea la 48-50 de ani și cu pensii mai mari decât salariul.
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marți, că susține "o dezbatere rațională" privind pensiile speciale, dar că nu poate fi de acord cu pensionarea la 48-50 de ani și cu pensii mai mari decât salariul.
"Dincolo de populism, ar trebui să purtăm o discuție cu argumente raționale. Ce dorește să facă statul român cu anumite categorii profesionale, care sunt în serviciul public, au niște restricții, incompatibilități foarte serioase, cum sunt magistrații, judecătorii și procurorii, cum sunt militarii, indiferent dacă vorbim de armată sau de alte structuri, cum sunt politicienii, parlamentarii, primarii, care în timpul mandatului nu au voie să facă anumite lucruri și e bine să fie așa. Și atunci, trebuie o discuție foarte serioasă și să lăsăm populismul la o parte. Ori mergem pe contributivitate pentru toată lumea, inclusiv pentru magistrați ori, dacă statul român decide că sunt anumite domenii unde după serviciul public, luând în considerare toate restricțiile, dai peste contributivitate o anumită limită, atunci asta se poate discuta. În majoritatea statelor din lumea civilizată așa se întâmplă", a declarat Kelemen Hunor într-o emisiune la Realitatea Plus.
În opinia sa, trebuie pusă o limită pentru pensii, astfel încât acestea să nu fie mai mari decât salariul pe care l-a luat cel care se pensionează și nu se poate accepta pensionarea la 48-50 de ani și nici cumulul pensiei cu salariul la stat.
"Ce s-a întâmplat? Noi, în 30 de ani, am construit o societate absolut anormală. Și aici suntem vinovați cu toții, cei care am intrat mai târziu în politică, cei care au făcut politică de la bun început", a subliniat vicepremierul.
Acesta a dat ca exemplu un fost ofițer de Securitate care l-a anchetat înainte de 1989 și care în prezent are o pensie de 25.000-30.000 de lei și mai lucrează și într-o primărie, de unde mai primește un salariu de 9.000-10.000 de lei.
"Eu susțin o dezbatere rațională. Încerc să fiu în această coaliție și nu numai, în Parlament, vocea rațiunii și să spun haideți să tratăm pe toți cetățenii egali", a adăugat Kelemen Hunor.
Vicepremierul a reiterat faptul că în 2021 se dorește o reformă a sistemului de pensii și o recalculare a acestora, astfel încât să nu fie nicio pensie mai mare decât indemnizația președintelui României.
Sursa: Realitatea Din UDMR