Vicepremierul Kelemen Hunor afirmă că românii sunt "destul de relaxați" în ceea ce privește cel de-al treilea val al pandemiei de COVID-19, care, "vrem sau nu vrem, vine spre noi". El susține că, de multe ori, restricțiile propuse de epidemiologi pentru încetinirea răspândirii virusului sunt "mult mai drastice decât cele care sunt acceptate de decidenți", arată News.ro.

"Dacă v-ați uitat ce se întâmplă în București și în orașe mari ați văzut că și la ora 11 și la ora 11 jumate e o mișcare uriașă. Aici ar trebui să fim conștienți că trebuie controale foarte serioase, pe de o parte. Pe de altă parte, vrem, nu vrem, și la noi vine valul trei. Uitați-vă ce se întâmplă la vest de noi, în Slovacia, în Ungaria, în Cehia, ce se întâmplă în nord, în Finlanda, în aceste zile. Se fac restricții, se fac carantinări, în această perioadă, foarte dure. În România, în acest moment, noi suntem extrem de relaxați. Eu sunt pentru o abordare flexibilă, nu putem închide țara, nu putem închide școlile, dar trebuie să înțelegem că în acest moment există, vrem sau nu vrem, nu depinde de noi, un val al pandemiei care vine spre noi, a ajuns la noi. Vedeți cazurile zilnice cum cresc și în aceste condiții noi încă suntem destul de relaxați față de alții”, a declarat Kelemen Hunor, miercuri seară, la Digi 24.
Kelemen a menționat că politicienii decid, dar propunerile privind restricțiile au venit de la specialiști, de la epidemiologi care propun măsuri "de foarte multe ori mult mai drastice decât cele care sunt acceptate de decidenți”.
Vicepremierul a reiterat că nu se are în vedere un lockdown în perioada sărbătorilor de Paști.
Sursa: Realitatea Din UDMR