Actualitate· 3 min citire

Proteste de Ziua Sportului, în fața ministerului condus de Eduard Novak: ”Sportul românesc a coborât sub pragul sărăciei”

Scris de Daniel Onescu Publicat: 6 apr. 2021, 08:52

Sindicatul Național Sport și Tineret organizează, marți, de Ziua Sportului, un miting de protest în fața ministerului de resort, printre revendicări fiind folosirea de criterii corecte pentru repartizarea bugetului către instituțiile subordonate și federațiile sportive, eliminarea inechităților salariale și deblocarea posturilor vacante. Sindicaliștii reclamă lipsa consultărilor între conducerea ministerului și specialiștii din federații, dar și finanțările "sub limita sărăciei".

Mitingul de protest din fața Ministerului Tineretului și Sportului va avea loc începând cu ora 12.00, informează News.ro.

Principalele revendicări ale sindicatului sunt: transparență privind descentralizarea; criterii corecte pentru repartizarea bugetului către subordonate / federații sportive naționale și pentru premierile acordate sportivilor, antrenorilor și colectivelor tehnice; un dialog social real și corect; siguranța locurilor de muncă; eliminarea inechităților salariale și deblocarea posturilor vacante, "MTS fiind singurul minister care nu scoate posturi la concurs deși în sistemul bugetar au fost ridicate interdicțiile privind angajările".

"Suntem revoltați față de modul dezastruos în care este condus domeniul nostru de activitate. Actuala conducere a MTS nu se consultă cu specialiștii din federațiile sportive sau din subordonate, iar măsurile aberante care se stabilesc de către un grup mic de persoane din minister, ne-au adus într-un blocaj fără precedent în Sport și Tineret. Acest management arogant și netransparent trebuie să înceteze", se arată într-un comunicat al Sindicatului Național Sport și Tineret.

Conform sursei citate, pentru 2021, an olimpic, ministerul a alocat finanțări "sub limita sărăciei", fără niciun fel de criterii în acordarea bugetelor către federații sportive naționale și subordonate și fără fundamentarea tăierii premiilor pentru sportivi, antrenori și colectivele tehnice.

Sindicaliștii susțin că, în timp ce pentru tot sistemul bugetar au fost ridicate interdicțiile privind angajările, în Sport și Tineret nu se pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cauza gestionării proaste a bugetului de la centru.

"Lipsa de transparență privind felul în care se lucrează la descentralizarea unităților din subordinea MTS face ca totul să arate ca un proiect ascuns, un adevărat tun imobiliar, fără siguranța locurilor de muncă, bazat doar pe interese patrimoniale, demers făcut cu dedicații și care va favoriza anumite județe", afirmă reprezentanții sindicatului.

Potrivit acestora, blocarea dialogului social de către conducerea ministerului face imposibil orice demers de a corecta situațiile și inechitățile salariale existente în domeniul cu cele mai mici venituri din sistemul bugetar.

"Prin protestul nostru scoatem în evidență faptul că sportul românesc a coborât sub pragul sărăciei. Ca rezultat direct al dezinteresului și superficialității autorităților, pe perioada pandemiei acest domeniu a fost propulsat direct în colaps, cu efecte dramatice la nivelul copiilor și al tinerilor, prin abandonul sau neangrenarea în practicarea unei discipline sportive din cauza condițiilor proaste de antrenament, fondurilor insuficiente și lipsei măsurilor de încurajare și protecție", mai afirmă sindicaliștii, adăugând că acest miting este doar primul protest.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate