Președintele Organizației de Femei a Partidului Popular European: În primăvară vom demara un program de mentorat pentru femei

Preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European: În primăvară vom demara un program de mentorat pentru femei
Actualul președinte al Organizației de Femei a Partidului Popular European (EPPW), Biro Rozalia a declarat joi că, în primăvară, va demara un program de mentorat pentru femeile din organizațiile membre, susținut de expertul austriac Maria Rauch-Kallat, fost ministru al Familiei.
Actualul președinte al Organizației de Femei a Partidului Popular European (EPPW), Biro Rozalia a declarat joi că, în primăvară, va demara un program de mentorat pentru femeile din organizațiile membre, susținut de expertul austriac Maria Rauch-Kallat, fost ministru al Familiei.
"Periodic, se organizează o ședință a boardului executiv, unde se iau decizii importante. Una dintre aceste decizii se referă la demararea unui program de mentorat, în primăvară, pentru femei din organizațiile membre, susținut online de expertul austriac Maria Rauch-Kallat, fost ministru al Familiei și cu o experiență vastă. La rândul lor, aceste femei mentori vor genera în organizațiile de bază o mișcare de mentorat pentru persoanele la început de drum în politică," a declarat, în conferință de presă, Biro Rozalia, prezentând un raport al activității sale în această funcție.
Aleasă președinte al EPPW în 11 iunie 2022, pentru un mandat de trei ani, Biro Rozalia i-a succedat în funcție doamnei Doris Pack, președinte onorific în continuare și pe care Manfred Weber o aprecia ca fiind "o instituție separată în cadrul PPE".
Structura de conducere a EPPWomen este alcătuită din 6 vicepreședinți (din care doi sunt comisari europeni, Mariya Gabriel - Bulgaria, Dubravka Suica, din Croația, alții din Germania, Polonia, Moldova, Albania), un secretar general și un trezorier. EPPW are 53 de organizații de femei membre, ce aparțin de Partidul Popular European, dar și membri simpatizanți, organizații ce nu sunt din țări UE, precum cele din Ucraina, Moldova, Liban, Maroc. Datorită modificării statului în urmă cu câțiva ani, se pot alege și din aceste structuri non-UE reprezentante în forurile de conducere. Așa, de exemplu, este vicepreședintele Doina Gherman, din Rep. Moldova, președintele Comisiei de politică externă din Parlamentul Moldovei.
Potrivit președintei Biro, principala prioritate a acestei organizații este concentrarea, prin organizațiile sale membre, pe nevoile oamenilor, ale familiilor și prin schimbul de experiență bazat pe dialog real să ofere soluții concrete și adecvate la aceste nevoi.
"După fiecare întâlnire avem declarații sau poziții prin care facem apel la Comisia Europeană, și enumerăm ce poate să facă, facem apel al Parlamentul European și solicităm următoare, facem la parlamentele naționale, la membrii organizațiilor de femei. Deci conlucrăm pentru soluționarea unor probleme sau pentru a pune în practică propunerile găsite împreună," a precizat Biro Rozalia.
Ca priorități pentru acest mandat, așa acum a declarat de la bun început, Biro Rozalia a precizat asigurarea unei platforme pentru dialogul permanent și schimb de experiență între organizațiile membre, creșterea prezenței și a puterii liderilor femei în partide, în viața politică, de a analiza provocările, dosarele de pe masa PPE din perspectivă feminină și de a oferi soluții din această viziune.
Primul eveniment importat al organizației, Academia de toamnă EPPW a fost adus în țară, la Cluj-Napoca, o conferință internațională de două zile la care au participat delegații din 42 de țări.
Biro Rozalia a introdus anumite schimbări, inițiative noi care se vor păstra de acum înainte, prin care să se îmbogățească activitatea EPPW, și anume un panel numit "Yes, we can!", în care sunt prezentate femei de succes din organizațiile gazdă. Astfel UDMR și PNL au avut ocazia să își prezinte câte două doamne femei din politică, exemple de urmat.
Apoi, o altă noutate importantă este organizarea unor grupuri de lucru în cadrul acestei Academii, pentru o abordare mai detaliată a anumitor subiecte, schimburi de experiență, elaborare de propuneri pe cinci teme majore: egalitate de șanse între femei și bărbați, consecințele războiului din Ucraina, educație și abandonul școlar, violența domestică și împotriva femeilor, perspectiva tinerilor pentru o Europă mai bună.
"Acestea au fost cele cinci teme care au constituit subiectele de dezbatere și trebuie să afirm că succesul a fost unul important, având în vedere că s-a reușit o analiză mult mai precisă și mai cuprinzătoare decât am fi avut într-un format de ansamblu", a precizat Biro.
A treia inițiativă introdusă de Biro Rozalia în desfășurarea Academiei sunt evenimentele conexe, respectiv primul Forum al femeilor antreprenori din Transilvania, în parteneriat cu Primăria Cluj, unde după prezentarea făcută de Mariya Gabriel care răspunde de start-upuri și de inovare, cele peste 50 de femei au avut ocazia de a discuta liber cu comisarul european.
În acest context, cei doi vicepreședinți ai EPPW, Mariya Gabriel și Dubrovka Suica au vorbit despre egalitate de șanse și Agenda digitală europeană, respectiv despre egalitate de șanse bazată pe provocările demografice.
O a doua decizie a structurii de conducere EPPW, pe lângă programul de mentorat, se referă la arondarea vicepreședinților pe diferite regiuni geografice, astfel încât să se sprijine activitatea din diferite țări. De exemplu, Biro Rozalia va răspunde de organizațiile din România, Ungaria, Slovacia, Slovenia și Italia.
Un alt aspect important al activității în anul 2022 a fost întărirea relațiilor cu organizații sau rețele internaționale sau europene, cu obiective asemănătoare EPPW, anume cu Organizația de Femei a UE, cu Uniunea Seniorilor Europeni, cu WPL - Women Political Leaders, apolitică și cu Uniunea Internațională a Femeilor Democrate - IWDU.
Organizația de femei a PPE s-a alăturat inițiativei PPE de a sprijini familiile ucrainene și migranții din această țară, în proiectul "Iarna solidarității în Ucraina".
În ce privește proiectele pentru anul 2023, Biro Rozalia a precizat două evenimente ce vor avea loc unul în 30 martie, anume un colocviu în videoconferință pe tema "Femeile și neajunsurile energetice și alimentare; cum să procedam pentru a preveni sărăcirea gospodăriilor noastre", respectiv Academia de primăvară a EPPW, în 4-5 mai, la Munchen, Germania, sub genericul "Investim în capital uman. Cum pot susține femeile economia europeană".
Temele abordate în cadrul Academiei se vor discuta pe cinci grupuri de lucru deja stabilite: piața muncii și pensionarii; procesul de îmbătrânire și serviciile pentru persoanele vârstnice; exodul "creierelor"; servicii medicale de reproducere și migrația.
Sursa: Realitatea Din UDMR
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News
























