Bogdan Aurescu, consideră că este imperios necesară urgentarea creării Grupului de Luptă NATO din România, care va fi condus de Franța
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, consideră că este imperios necesară urgentarea creării Grupului de Luptă NATO din România, care va fi condus de Franța, în contextul în care Alianța trebuie să se adapteze la realitatea conflictului Rusia-Ucraina.
Aurescu participă la reuniunea extraordinară de la Bruxelles a miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, la care iau parte și Finlanda, Suedia și UE.
"Din punctul de vedere al României, cel mai important punct de pe agendă este răspunsul pe care NATO trebuie să îl aibă față de agresiunea Rusiei în ceea ce privește consolidarea consistentă a posturilor de descurajare și apărare pe Flancul Estic. Pentru noi, este foarte important să fie accelerată, cât mai repede posibil, crearea Grupului de Luptă din România, care va fi condus de Franța, în calitate de națiune-cadru", a afirmat el înainte de reuniune, potrivit unui comunicat al MAE.
Totodată, ministrul a spus că va sublinia, în acest cadru, "nevoia ca NATO să reevalueze filozofia, structura și elementele constitutive ale posturii pe Flancul Estic, deoarece condițiile sunt complet diferite față de momentul în care am început să construim această postură".
"Trebuie să adaptăm această postură la realitatea care arată că trupe ruse sunt în Ucraina și Belarus, așa că trebuie să regândim tot", a punctat el.
Astfel, a spus că situația actuală regională este diferită față de cea din urmă cu opt ani.
"Trebuie să restructurăm postura pentru a ne adapta la ceea ce Rusia face în Ucraina și în Belarus, deoarece, în acest moment, Belarus a devenit un alt cartier militar al Rusiei și în același timp trebuie să avem în vedere prezența militară rusă din Ucraina. Este o situație complet diferită de cea din 2014, când Rusia a ocupat ilegal Crimeea și apoi și-a construit prezența militară acolo. Atunci, doar Crimeea a fost ocupată, așa că trebuie să conștientizăm această nouă realitate și să ne adaptăm la ea", a arătat ministrul Aurescu.