CINE ESTE DACIAN COSMIN DRAGOŞ, JUDECĂTORUL PE CARE NICUȘOR DAN L-A NUMIT LA CCR

CINE ESTE DACIAN COSMIN DRAGOŞ, JUDECĂTORUL PE CARE NICUȘOR DAN L-A NUMIT LA CCR
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți decretul prin care Dacian Cosmin Dragoș devine oficial judecător al Curții Constituționale.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți decretul prin care Dacian Cosmin Dragoș devine oficial judecător al Curții Constituționale. Acesta este profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și un nume cunoscut în domeniul dreptului administrativ și european.
Administrația Prezidențială subliniază că Dacian Dragoș are o activitate academică și de cercetare solidă, fiind beneficiarul unei burse Marie Curie la Michigan State University în perioada 2005-2006. A fost expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice între 2020 și 2023 și s-a implicat în elaborarea Codului de procedură administrativă și a Codului Administrativ.
Dragoș a fost și expert juridic pentru România în arbitrajul internațional privind Roșia Montană. De asemenea, a condus Consiliul Național de Etică în două rânduri, între 2016-2017 și 2020-2023, fiind implicat în gestionarea standardelor de etică în cercetare și inovare.
A făcut parte din Comisia Prezidențială de Analiză a Sistemului Constituțional Românesc în perioada 2008-2009 și are un portofoliu academic impresionant, cu două volume internaționale editate, șapte capitole în volume internaționale, cinci cărți de autor și peste 30 de articole științifice.
Președinția susține că prin această numire se întărește rolul Curții Constituționale ca garant al supremației Constituției și se reconfirmă angajamentul față de statul de drept, independența justiției și buna funcționare a autorităților publice.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 14:49 - Gest impresionant al lui Ninel Peia. Curtea Senatului României găzduiește de azi o sfântă troiță, ridicată în locul fostei biserici Spirea Veche
- 14:33 - Summitul B9 de la București. Deciziile cruciale care vor schimba soarta lumii – analiză de Ana Maria Păcuraru - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News













