Ciobanii protestatari și-au prezentat revendicările unui consilier al lui Nicușor Dan. Ce li s-a promis?

Publicat16 sept. 2026, 13:00
Actualizat16 sept. 2026, 14:18
SursăRealitate Plus

Delegația ciobanilor protestatari, care a fost primită de un consilier al președintelui Nicușor Dan, a ieșit cu promisiunea că problemele pe care le-au ridicat vor fi atent analizate și se va încerca rezolvarea lor, de îndată ce va exista un guvern cu puteri depline.

Potrivit informațiilor transmise de fermieri, delegația lor a discutat cu Cristian Roșu, consilier prezidențial, căruia i-au trimis inclusiv o adresă către CSAT.

"Au făcut această promisiune că, după ce se va forma un nou guvern, vor avea discuții cu reprezentanții din guvern pe acest domeniu. Mi-au spus că, după ce o să se formeze noul guvern, o să ia legătura, iar propunerile care au venit și aici vor fi luate în considerare, încercând… Aveți un orizont de timp? Câteva zile. Câteva zile se așteaptă să se pună un nou guvern.

Ni s-a spus: până nu avem guvern, ei nu pot să facă nimic", au declarat reprezentanții ciobanilor, în dialog cu realizatoarea Anca Alexandrescu.

Principala problemă semnalată de ciobani rămâne conducerea ANSVSA. Fermierii susțin că Uniunea Europeană nu mai are încredere în actuala conducere, iar președintele Alexandru Bociu nu are un dialog funcțional cu președintele Colegiului Medicilor Veterinari. Totodată, fermierii afirmă că ANSVSA le-a impus numeroase taxe și obligații, ceea ce le afectează activitatea și încrederea în instituție.

O parte dintre fermierii protestatari se află în continuare în Piața Victoriei, cu speranța că cineva din Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan va veni să discute cu ei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala