UDMR susține respectarea principiului contributivității în privința pensiilor, a declarat, luni, deputatul Csép Éva-Andrea, care a anunțat că parlamentarii acestui grup vor vota împotriva moțiunii simple împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi.
UDMR susține respectarea principiului contributivității în privința pensiilor, a declarat, luni, deputatul Csép Éva-Andrea, care a anunțat că parlamentarii acestui grup vor vota împotriva moțiunii simple împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi.
Ea a subliniat că scopul coaliției de guvernare este acela de a îmbunătăți nivelul de trai al oamenilor și de a crea condițiile pentru ca tinerii să aibă un viitor acasă, să aibă grijă de familii, pentru ca aceștia să își poată trăi viața de zi cu zi în condiții sustenabile și totodată să poarte grija persoanelor vârstnice ca să aibă un trai decent.
"Scopul măsurilor este de a veni în ajutorul cetățenilor care, în situația de față, devin vulnerabile și trebuie sprijinite să-și poată trăi viața de zi cu zi cu demnitate. Față de situația economică actuală și în condițiile creșterii prețurilor, avem o datorie și mai mare de a ne îngriji de cetățeni. Pensiile speciale au un istoric de peste 25 de ani. (...) Consecințele le-am văzut cu toții - o imensă povară financiară anuală de circa 2,5 miliarde de euro, din care an de an am putea construi sute de kilometri de autostradă, existența unor absurdități, cum este de exemplu posibilitatea de a te pensiona la 45 de ani sau de a beneficia de o pensie mai mare decât era salariul. Suntem acum puși în situația ca până în data de 31 martie să îndreptăm deciziile ultimilor 25 de ani, sub sancțiunea blocării PNRR, un proiect de țară atât de necesar pentru modernizarea României", a subliniat deputatul UDMR.
Potrivit acesteia, necesitatea instituirii unui "punct zero" privind pensiile de serviciu, fundamentate pe principii de echitate, acceptare socială și sustenabilitate financiară, este indiscutabilă.
"Așa cum am făcut-o întotdeauna, UDMR susține că trebuie să respectăm principiul contributivității. (...) Cu toții trebuie să stabilim ce dorim să facem cu acele categorii profesionale care, în perioada cât activează în serviciul public, au niște interdicții, niște incompatibilități. Faptul că propunerea Guvernului a fost înaintată Parlamentului sub formă de proiect de lege echivalează cu o invitație la discuții și dezbateri parlamentare. Stimați colegi autori ai moțiunii, totul depinde de buna credință a forțelor politice reprezentate aici, de față. Complicată misiune, pe care o vom putea absolvi doar prin dialog și discuții constructive. Astfel, UDMR nu va vota această moțiune simplă", a transmis Csép Éva-Andrea.
Sursa: Realitatea Din UDMR