Proiectul pensiilor speciale nu oferă soluțiile așteptate la inechitățile sociale, la deficitele bugetare și la lipsa de încredere a cetățenilor, a afirmat, luni, deputatul UDMR Miklos Zoltan, conform Agerpres.
"Proiectul de lege pe care îl dezbatem nu oferă soluțiile așteptate la inechitățile sociale, la deficitele bugetare și la lipsa de încredere a cetățenilor. Astfel, problema pensiilor de serviciu, așa numitelor pensii speciale, pentru UDMR este și a fost de foarte multă vreme una de echitate socială. Iar atunci când vorbim de pensii, automat vorbim despre echitate socială și solidaritate între generații, contributivitatea fiind singurul criteriu acceptabil în stabilirea cuantumului acestei forme de asigurare pentru bătrânețe", a declarat Miklos Zoltan în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea proiectului de lege privind pensiile speciale.
Potrivit acestuia, "în cazul de față este vorba despre privilegii și nu despre compensații".
"Compensare înseamnă balans, înseamnă echilibru și echitate, privilegiul înseamnă abuz moral sau de drept, ca de exemplu modul în care Justiția își stabilește pentru sine salariile și diferențele de recuperat din salarii în instanță. În aceste condiții e de înțeles motivul pentru care cetățenii ajung să-și piardă încrederea în adresarea justiției", a adăugat deputatul UDMR.
El a subliniat că "principiul contributivității este ignorat, iar numeroase categorii de pensionari vor beneficia și pe mai departe de sume cu mult peste nivelul la care ar fi îndreptățite ca rezultat al contributivității la bugetul asigurărilor sociale".
"Soluția adoptată în privința impozitării veniturilor suplimentare pe partea necontributivă a pensiilor este ridicolă. UDMR propusese o impozitare drastică a tuturor veniturilor care depășesc indemnizația președintelui, dar în condițiile proiectului de lege de față impozitarea suplimentară abia dacă "zgârie" un pic sumele mari. La pensie de 22.000 de lei impozitul plătit în plus va fi de circa 1.600 de lei (...) Reforma va fi cu efect întârziat. Vor trece decenii până la aplicarea integrală a legii, ceea ce echivalează cu alte decenii în care inechitățile din sistem vor persista. Din păcate, nu vedem așteptările sociale de echitate împlinite. Stimați colegi, afirmăm răspicat că cei care trebuie să își asume răspunderea pentru corectitudinea, justețea și constituționalitatea proiectului de lege care a fost votat în comisiile de specialitate, în varianta reprezentațiilor puterii, sunt ministrul Justiției și ministrul Muncii" a transmis Miklos Zoltan.
Sursa: Realitatea Din UDMR