DISPONIBILIZĂRILE DE LA SENAT, ÎN PAUZĂ. „SUSPENDAŢII DE DREPT NU POT FI ELIMINAŢI SAU OBLIGAŢI SĂ SE ÎNTOARCĂ”

DISPONIBILIZĂRILE DE LA SENAT, ÎN PAUZĂ. „SUSPENDAŢII DE DREPT NU POT FI ELIMINAŢI SAU OBLIGAŢI SĂ SE ÎNTOARCĂ”
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că au plecat până în prezent 25 sau 27 de persoane şi momentan, suspendaţii de drept nu pot fi eliminaţi sau obligaţi să se întoarcă.
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că au plecat până în prezent 25 sau 27 de persoane şi momentan, suspendaţii de drept nu pot fi eliminaţi sau obligaţi să se întoarcă.
Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre stadiul reorganizării aparatului bugetar la Senat, că începând de săptămâna trecută, de când a fost aprobat statutul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare, curge termenul de 60 de zile, termen în care se organizează concursurile.
”În 60 de zile, la finalul acestei perioade, 17 mai, cred că este aceasta, vom avea finalizată procedura”, a arătat el.
Preşedintele interimar al Senatului a subliniat că au fost şi plecări voluntare.
”Mă aştept să fie plecări în perioada următoare, ca urmare a implementării acestui sistem de acces. Probabil că unii vor considera că nu mai vor să fie la Senat, câtă vreme există acest program strict monitorizat, cum este normal. Au plecat până în prezent un număr de persoane, nu mai reţin exact, 25-27, ceva de genul, cred că încă mai sunt în curs de derulare proceduri de plecare, iar în rest, ceilalţi vor participa, conform metodologiei, la concursuri”, a arătat Abrudean.
Despre persoanele suspendate din funcţie, Mircea Abrudean a precizat că ”momentan, suspendaţii de drept nu pot fi eliminaţi sau obligaţi să se întoarcă pe perioada suspendării de drept”.
”Au fost discuţii cu unii dintre ei. Înţeleg că unii doresc să se întoarcă mai repede, cu atât mai bine. Acolo unde există situaţii punctuale, de comisii care rămân fără oameni, sigur că se găsesc soluţii punctuale, în aşa fel încât comisiile să-şi desfăşoare activitatea conform calendarului. Dar să nu uităm că există comisii provizorii, cu o activitate variabilă, nu foarte încărcate, şi există comisii, într-adevăr, care au foarte mult de lucru şi unde se justifică un număr mai mare de personal. Dar aşa cum a fost aprobat în memorandumul iniţial din ianuarie”, a spus el.
Abrudean a mai spus că există şi opţiunea la cabinetele membrilor Biroului Permanent ca, din acei angajaţi care rămân, să ai doi nedeterminaţi care vin şi pleacă cu demnitarul sau să păstrezi doi dintre cei care sunt acolo, în ideea în care există memoria instituţională, de care este nevoie
”E o chestiune care vine oarecum în folosul angajaţilor, pentru că păstrezi pe cineva din interior, nu aduci pe cineva de afară, pe care îl angajezi pe o perioadă nedeterminată”, a explicat el.
Citește și:
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 14:49 - Gest impresionant al lui Ninel Peia. Curtea Senatului României găzduiește de azi o sfântă troiță, ridicată în locul fostei biserici Spirea Veche
- 14:33 - Summitul B9 de la București. Deciziile cruciale care vor schimba soarta lumii – analiză de Ana Maria Păcuraru - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News













