Filiala Mureș a UDMR a reacționat, joi, la apelul lansat de PNL Mureș pentru desemnarea unui candidat unic la alegerile locale din 2024 pentru Primăria Târgu Mureș, arătând că în timp ce la nivel național liberalii avertizează asupra "amenințării ultra extremiste din partea partidului AUR", organizația județeană ar vorbi despre o alianță cu "ultra extremiștii" la alegerile de anul viitor.
Filiala Mureș a UDMR a reacționat, joi, la apelul lansat de PNL Mureș pentru desemnarea unui candidat unic la alegerile locale din 2024 pentru Primăria Târgu Mureș, arătând că în timp ce la nivel național liberalii avertizează asupra "amenințării ultra extremiste din partea partidului AUR", organizația județeană ar vorbi despre o alianță cu "ultra extremiștii" la alegerile de anul viitor.
"În timp ce purtătorul de cuvânt la nivel național al PNL avertizează cetățenii cu privire la o amenințare ultra extremistă din partea partidului AUR, președintele aceluiași grup din județul Mureș vorbește chiar despre o alianță cu aceleași ultra extremiști la alegerile de anul viitor, doar pentru a prelua controlul asupra orașului Târgu Mureș. Ei consideră un singur aspect important: 'să ia orașul înapoi', și să câștige funcția de primar. Prin urmare, nimic nu este suficient de scump. Recurg la acest gest, cu toate că au un viceprimar în Târgu Mureș și un vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș. Nu ne surprinde lipsa de scrupule în ceea ce privește politica președintelui județean PNL, pentru că am mai trecut prin această experiență. Timp de patru ani a fost la 'conducerea' județului Mureș și a reușit 'performanța' de a distruge aeroportul, și în loc să stimuleze a împiedicat dezvoltarea întregului județ. De atunci încercăm să reparăm daunele", a arătat UDMR Mureș, într-un comunicat de presă.
Potrivit UDMR Mureș, apelul lansat de liderul PNL Mureș ar arăta că nici de această dată liberalii "nu au niciun candidat, nici un fel de program politic, nicio strategie care să țină cont de interesele comunității și de dezvoltarea municipiului Târgu Mureș și a județului Mureș".
"În ultimii trei ani au avut ocazia să influențeze direcția spre care să se îndrepte orașul, dar nu au făcut-o. Din păcate, această mișcare total neinspirată, cu un an înaintea alegerilor, nu poate fi interpretată altfel decât ca o lansare pripită a campaniei, menită doar să definească izul naționalist al perioadei următoare. Mențiunea cooperării cu AUR este un alt semn clar al lipsei de respect față de comunitatea maghiară și se încadrează perfect în starea de spirit indusă din momentul înlăturării UDMR de la guvernare. Respingem ferm ca în această atmosferă să începem anul care vine", se arată în comunicat.
Filiala județeană Mureș a UDMR i-a cerut, de asemenea, viceprimarului PNL al municipiului Târgu Mureș să demisioneze din funcție,"deoarece târgumureșenii au subliniat clar că nu își doresc naționalism, nu vor conflicte etnice și mai ales lideri care vor să încredințeze viitorul orașului Târgu Mureș și unor partide ultranaționaliste".
Biroul Politic Județean al PNL Mureș a hotărât să facă un apel la toate formațiunile politice, la mediul academic și la organizațiile neguvernamentale pentru desemnarea unui candidat unic la Primăria Târgu Mureș, pentru alegerile locale din 2024, a anunțat, marți, liderul organizației județene a Partidului Național Liberal, Ciprian Dobre.
Sursa: Realitatea Din UDMR