Incendiu la Spitalul Județean Slatina - aproape 40 de persoane, în pericol

Incendiu la Spitalul Județean Slatina - aproape 40 de persoane, în pericol
Flăcările au cuprins Secția de Psihiatrie, la parter și la etajul I al imobilului, în interior aflându-se 37 de pacienți
Pompierii și alte echipaje ale Ministerului de Intetne s-au deplasat la locul incendiului. Aceștia au fost alertați printr-o sesizare. Incendiul a izbucnit în jurul orei 11.40.
Flăcările au cuprins Secția de Psihiatrie, la parter și la etajul I al imobilului, în interior aflându-se 37 de pacienți.
ISU Olt a anunțat că incendiul a fost localizat, menționînd că Secția de Psihiatrie a fost dată în folosință de curând.
Mamagerul spitalului, Dan Stana, a declarat că „nu sunt constatate victime, dar salvatorii se află în spital pentru a localiza posibilele victime. Dintre cei 37 de pacienți, 29 sunt în sectorul acut și restul cronici.
Incendiul a izbucnit intr-unul din izolatoare, din cauza unui pacient. Se pare că pacientul, aflat în sevraj, a folosit o brichetă, dată probabil de cineva pe geam, din exterior. E o anchetă în derulare și ne vor comunica.
Patru pacienți au fost duși în spital, cu ajutorul ambulanțelor, dar sunt în afara oricărui pericol”.
„S-a declanșat Planul Roșu de intervenție. Urmează ancheta cu privire la cauzele acestui incendiu. Ce e important e că toți pacienții sunt în siguranță și evaluăm situația la fața locului”, a anunțat prefectul de Olt, Florin Homorean, la Realitatea PLUS.
Aparținătorii s-au adunat în curtea spitalului, potrivit Realitatea PLUS.
Citește și:
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 14:49 - Gest impresionant al lui Ninel Peia. Curtea Senatului României găzduiește de azi o sfântă troiță, ridicată în locul fostei biserici Spirea Veche
- 14:33 - Summitul B9 de la București. Deciziile cruciale care vor schimba soarta lumii – analiză de Ana Maria Păcuraru - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News













