KELEMEN HUNOR: NICUȘOR DAN ARE UN AVANTAJ ÎN CURSA PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE

KELEMEN HUNOR: NICUȘOR DAN ARE UN AVANTAJ ÎN CURSA PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE

KELEMEN HUNOR: NICUȘOR DAN ARE UN AVANTAJ ÎN CURSA PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE

Scris de Daniel Onescu Publicat: 19 dec. 2024, 08:21

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, că a vorbit cu Nicușor Dan, înainte ca acesta să-și anunțe candidatura la alegerile prezidențiale, și că edilul pleacă în cursă cu un avantaj, conform Agerpres.

„Nicușor Dan a anunțat că urmează să candideze, așa cum știți, a și spus că a vorbit cu mai mulți lideri și a preluat inițiativa. Are un avantaj din acest punct de vedere, dictează ritmul, cadența. Deci, din acest punct de vedere, sigur, un primar general pleacă într-o astfel de cursă cu 300 și ceva de mii de voturi și cu această posibilitate de a coagula mai multe voturi în jurul lui”, a explicat președintele UDMR.

Kelemen Hunor a adăugat că a vorbit cu Nicușor Dan, înainte ca acesta să-și anunțe candidatura la prezidențiale.

„A zis că are această intenție, am stat de vorbă la telefon, nu în ziua în care a anunțat, cu multe zile înainte, nu mai știu exact, pe 8 sau pe 9 (decembrie - n.r.), am discutat cu Nicușor Dan, el deja pregătea un astfel de anunț. Mai multe detalii nu pot să spun, că n-a fost o chestiune formală, pur și simplu mi-a zis că dorește această candidatură și eu am luat act de aceasta”, a arătat acesta.

El a subliniat că trebuie să existe un singur candidat din partea coaliției.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala