Laszlo Tokes anunță că CNMT l-a dat în judecată pe sociologul Dan Dungaciu pentru "prejudiciul moral cauzat comunității maghiare"

Laszlo Tokes anunță că CNMT l-a dat în judecată pe sociologul Dan Dungaciu pentru "prejudiciul moral cauzat comunităţii maghiare"
Președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT/EMNT), Tokes Laszlo, și avocatul acestuia, Kincses Elod, au anunțat vineri, la Târgu Mureș, că l-au acționat în judecată pe sociologul Dan Dungaciu, pentru "prejudiciul moral cauzat comunității maghiare" în urma unui articol de presă.
Președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT/EMNT), Tokes Laszlo, și avocatul acestuia, Kincses Elod, au anunțat vineri, la Târgu Mureș, că l-au acționat în judecată pe sociologul Dan Dungaciu, pentru "prejudiciul moral cauzat comunității maghiare" în urma unui articol de presă, informează Agerpres.
Profesorul Dungaciu a afirmat în replică, pentru AGERPRES, că acțiunea CNMT este mai degrabă "o chestiune geopolitică", iar articolele sale sunt doar "pretextul, nu textul, pentru o asemenea ofensivă".
Tokes Laszlo și Kincses Elod au precizat că au depus, în numele EMNT EGYESÜLET (CNMT), o plângere civilă la Tribunalul București, prin care solicită daune în valoare de 1.271.475 lei, adică un leu pentru fiecare maghiar din România, potrivit ultimului recensământ. Această sumă ar reprezenta prejudiciul moral cauzat comunității maghiare prin articolul intitulat "Epidemia de hungaro-virus amenință regiunea. Un document al guvernului ungar, decorat de ... Miklós Horthy", publicat la 27 aprilie 2020, într-un ziar central.
Plângerea a fost depusă și împotriva Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (ISPIRI), al cărui președinte este sociologul Dan Dungaciu, iar în aceasta autorului articolului i se impută că ar fi "falsificat adevărul" despre scriitorul și arhitectul Kós Károly (1883-1977).
"Neîndoielnic, prin afirmațiile sale, Dan Dungaciu a generat, cu rea intenție, emoții negative în sânul populației române și maghiare! Acuzațiile pârâtului reprezintă imputări factuale care au transmis opiniei publice un mesaj dușmănos și discriminatoriu, fără alte interpetări posibile. Se poate pune problema, oare acest articol și o serie de alte ieșiri publice la care s-a pretat, îndreptate împotriva unor categorii de persoane (maghiarii din România și conducerea Ungariei) nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de incitarea la ură și discriminare?", a declarat avocatul Kincses Elod.
Reprezentanții CNMT au argumentat că titlul articolului "conține o afirmație mincinoasă și una ponegritoare, de natură a inflama și mai mult relațiile româno-maghiare", iar din articol rezultă faptul că "părțile adverse încearcă să-l 'demaște' pe cunoscutul om de cultură și arhitect transilvănean Károly Kós, deoarece după cedarea vremelnică a Ardealului de Nord fusese decorat de Miklós Horthy cu Crucea Apărării Naționale".
"Înainte de toate, pârâtul susține absolut mincinos că acel 'Nemzetvédelmi Kereszt' era cea mai importantă decorație a Ungariei. În realitate, renumitul scriitor și arhitect a fost decorat cu 'Corvin koszorú' (Coroana Corvin) care s-a decernat pentru 'dezvoltarea științei, literaturii și artei maghiare' (...) Autorul acreditează și ideea că decorarea lui Kós de către Horthy dovedește că el era un horthysto-fascist înrăit. Pe linia acestui raționament 'strălucit', personalitățile decorate de Nicolae Ceaușescu cu toții au fost comuniști înrăiți, cele decorate de mareșalul Antonescu erau 'antonescieni, legionari' ș.a.m.d.", se susține în plângerea depusă de Tokes și Kincses.
Cei doi au spus că sunt curioși cum va putea justifica autorul aceste teze, precum și "falsificarea adevărului cu privire la ilustrul om de cultură Kós Károly", care "nu era infectat de virușii epocii", potrivit creațiilor sale literare.
"Prin manifestul intitulat 'Glasul care strigă' (Kiáltó szó) autorul îi îndeamnă pe maghiarii ajunși cetățeni români în urma tratatului de pace de la Trianon la acceptarea noii situații istorice și la participarea lor activă în viața românească cotidiană: 'trebuie să ne însușim morala: trebuie să înfruntăm realitatea implacabil de rigidă și nu avem voie să ne amăgim. Trebuie să muncim, dacă vrem să trăim, și vrem să trăim, așadar vom munci ... Ungaria veche nu mai există pentru noi... Ne-am trezit'. Până și acest gest care contrazicea spiritul 'political corect' al revizionismului maghiar din 1921 este înfierat de pârât?", se menționează în plângere.
Cei doi au arătat că scriitorul ar fi fost prezentat ca un "personaj disprețuitor la adresa românilor" și un antisemit notoriu și ar fi criticat "scopul dușmănos" pentru "ridicarea teritoriilor locuite de maghiari cu cetățenie română", adică planurile de investiții ale Ungariei în Transilvania.
"Trebuie să fii foarte obtuz ca să pretinzi că ridicarea acestor zone lăsate în paragină de București de 100 de ani ar fi doar în interesul maghiarilor. Firește, din creșterea economică a ținutului vor profita deopotrivă românii și maghiarii din zonă, precum și bugetul de stat. Pârâtul 1 însă, punând oblon peste ochii rațiunii, preferă ca în plină spaimă generată de declanșarea pandemiei, în luna aprilie (când lumea trăia cu frica de moarte) să inflameze opinia publică cu fluturarea pericolului creat de 'epidemia hungaro-virus' asupra României și Statului român. Nu este exclus ca ieșirea populistă a președintelui țării din 29 aprilie 2020 să fi fost influențată de alegațiile autorului, care mai este directorul unui institut academic. Pârâtul, criticând acordarea sprijinului economico-financiar de Ungaria, face abstracție de faptul că granița este transparentă, investițiile transfrontaliere sunt asigurate prin regulile Uniunii Europene (libertatea circulației persoanelor, mărfurilor și capitalului). Blocarea proiectelor economice de amploare, care presupun acceptul statului român în realitate interesează întreaga Transilvanie și viața majorității românilor (autostrăzile, trenul rapid Cluj-Budapesta, conductele transfrontaliere de gaz metan etc.)", se mai afirmă în plângerea depusă.
Tokes Laszlo a mai spus, în conferința de presă, că inclusiv prin astfel de poziții, precum și prin cele exprimate de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, s-ar contura "un comandou antimaghiar" în sânul Academiei Române.
"Se conturează un comandou antimaghiar în sânul Academiei Române, mă refer la Ioan Alexandru Pop (Aurel, n.r.) și vedeți că aici este vorba despre Dan Dungaciu, un director al unei instituții academice. Deci este inacceptabil ca cel mai mare for, cel mai înalt for al științei românești, să aibă în sânul ei astfel de personaje care sunt protagoniștii antimaghiarismului românesc", a concluzionat Tokes Laszlo.
De cealaltă parte, sociologul Dan Dungaciu susține că nu este primul atac venit din partea unor persoane "resuscitate", care ar fi fost vizibile în anii '90 pe chestiunea maghiară.
"Constat cu suprindere că o serie de personaje notorii în anii '90 pentru implicarea în conflictele și tensionarea conflictelor din martie 1990 din Târgu Mureș, încep să fie astăzi extrem de vizibile, resuscitate. E o chestiune care mă surprinde. Pe domnul Tokes îl știe toată lumea, pe domnul Kincses Elod probabil că lumea nu îl mai cunoaște, este din Târgu Mureș (...) Dânsul este unul dintre promotorii separatismului etnic în liceele din Târgu Mureș (...) cu consecințele pe care le știm (...) Nu este primul atac venit din partea unor persoane resuscitate. Am mai primit asemenea atacuri în ultima vreme, la articolele mele, legate de chestiunea maghiară, tot așa insinuându-se că se creează un pol de transmitere de mesaje în legătură cu chestiunea maghiară. Au mai fost asemenea insinuări, nu au ajuns în instanță, dar au mai fost, de la cineva care era, tot așa, foarte activ în anii '90, pe chestiunea maghiară. Din punctul acesta de vedere, eu cred că este mai mult decât o chestiune politică, eu bănuiesc, fără să am deocamdată probe, că este mai degrabă o chestiune geopolitică. Este o ofensivă pe această cale. Și articolele mele sunt doar pretextul pentru o asemenea ofensivă, nu sunt textul neapărat, sunt pretextul pentru asemenea ofensivă. Deci chestiunea este mai degrabă una de ordin geopolitic și eu așa o privesc, cel puțin în momentul acesta. Dar o să mă aplec mai cu atenție asupra ei și voi vedea ce urmează", a declarat, pentru AGERPRES, Dan Dungaciu.
Referitor la atacurile îndreptate împotriva Academiei Române, Dan Dungaciu a arătat că opiniile sale îl reprezintă și că ceea ce scrie nu implică în niciun fel Academia Română sau pe președintele instituției, Ioan Aurel Pop.
Sociologul a mai susținut că avocatul CNMT, Kincses Elod, a contribuit "din plin la conflictele din martie 1990" și că după aceste conflicte a plecat în Ungaria, iar ulterior "a devenit unul dintre avocații cei mai împătimiți pentru susținerea drepturilor de proprietate ale urmașilor optanților, prin care urmașii optanților vin să revendice proprietățile pe care statul român le-a plătit o dată".
"Deci avocatul Kincses Elod este unul dintre promotorii acestui proces. Solicitarea celor doi nu am citit-o cu suficientă atenție, dar e limpede ce vor. Am să mă consult cu avocații și orice tentativă de denigrare a mea, a institutului pe care îl conduc, va fi plătită. O să răspund tuturor punctelor pe care cei doi le-au făcut în solicitarea lor. Voi contracara inclusiv juridic dacă este cazul", a mai menționat Dan Dungaciu.
Urmărește știrile Realitatea din UDMR și pe Google News


























