Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat joi, într-o conferință de presă, că schema de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural românesc
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat joi, într-o conferință de presă, că schema de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural românesc, inițiată în urmă cu două luni, a fost trimisă Ministerului Economiei și că forma ei urmează să fie supusă unei analize și poate fi îmbunătățită, informează news.ro.
În luna noiembrie 2020, viceprim-ministrul Raluca Turcan a anunțat că, în urma discuțiilor cu reprezentanți ai domeniului cultural-artistic românesc, a fost decisă implemetarea unei scheme de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro, sub forma unor granturi.
Ulterior, mulți operatori culturali au semnalat că nu au putut accesa schema de ajutor de stat și numeroși artiști independenți s-au plâns că nu au fost cuprinși în aceasta.
„Inițial, în programul de finanțare IMM Invest nu erau incluse codurile CAEN ale SRL-urilor sau ONG-urilor cu activitate în zona culturală. Am făcut demersuri insistente, pentru că nu am avut succes de prima dată, până când s-a reușit acest lucru. Mulți actanți din sectorul cultural au aplicat și au obținut finanțări la acea schemă lansată de Ministerul Economiei. Legat de cealaltă schemă de ajutor, pot să anunț că ea e finalizată la nivelul Ministerului Culturii și chiar astăzi pleacă, pe circuit, către Ministerul Economiei. Acolo va fi supusă unei analize și la nivel guvernamental”.
Despre această schemă de ajutor, Gheorghiu a spus că „în două luni a ajuns la o formă care în continuare nu mulțumește pe toată lumea, dar care mulțumește mai multă lume decât în faza inițială”.
„Misiunea Ministerului Culturii e încheiată, în sensul că schema, în forma pe care am conceput-o noi, pleacă pe circuit. Ea poate fi perfecționată la Ministerul Economiei sau la nivel de Secretariat General al Guvernului. Nu mai este în curtea noastră. Cei care consideră că putea fi concepută mai bine și că pot fi aduse îmbunătățiri, în continuare pot să se adreseze ministerelor de resort”, a completat Gheorghiu.
El a subliniat că schema „ține mai mult de zona economică și mai puțin de zona culturală”.
„A fost din partea noastră un exces de zel să ne asumăm conceperea acestei scheme. Am blocat practic jumătate din personalul Unității de Management al Proiectului. Din punctul meu de vedere, din start ea trebuia să fie gândită la Ministerul Economiei, dar, dacă ne-am asumat, am dus-o până la capăt, așa cum am putut, pentru a împăca ceea ce s-a cerut cu ceea ce poate fi aplicat procedural. Multe lucruri solicitate, care și astăzi sunt exprimate public prin nemulțumiri, nu pot fi incluse în schemă pentru că nu ar fi acceptate de Comisia Europeană. Dar poate la Ministerul Economiei se vor găsi soluții mai bune”.
Gheorghiu a mai menționat că a primit pe parcursul anului trecut tot sprijinul fostului prim-ministru, Ludovic Orban, precum și al fostului ministru al Economiei, Florin Cîțu. Pe această schemă, pot solicita fonduri organizațiile non-guvernamentale și societățile comerciale din domeniul cultural.
Sursa: Realitatea Din PNL