Premierul Nicolae Ciucă a subliniat contribuția acestora la dezvoltarea și modernizarea statului român
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat, în mesajul transmis de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, contribuția acestora la dezvoltarea și modernizarea statului român. ”Prin participare activă, printr-o colaborare cu majoritatea bazată pe respectul și prețuirea reciprocă, prin bogăția culturii și a patrimoniului, dar și prin atașamentul față de valorile și principiile libertății și democrației care definesc societatea europeană, maghiarii din România aduc plusvaloare societății noastre”, a adăugat el.
”Ziua Maghiarilor de Pretutindeni îmi oferă ocazia de a adresa felicitările mele maghiarilor din România și de a sublinia importanța contribuției acestora la dezvoltarea și modernizarea statului român. În decursul ultimelor trei decenii, România a realizat progrese semnificative în edificarea unei societăți democratice și incluzive, iar aportul minorității maghiare s-a reflectat pozitiv în cadrul acestui proces. Prin participare activă, printr-o colaborare cu majoritatea bazată pe respectul și prețuirea reciprocă, prin bogăția culturii și a patrimoniului, dar și prin atașamentul față de valorile și principiile libertății și democrației care definesc societatea europeană, maghiarii din România aduc plusvaloare societății noastre”, a arătat Nicolae Ciucă, în mesajul transmis de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, făcut public de UDMR.
Potrivit acestuia, ”promovarea și afirmarea culturii, istoriei, identității etnice, lingvistice și religioase ale minorităților naționale constituie caracteristici ale unei societăți mature, democratice și europene, iar România de astăzi are nevoie de energiile creatoare, de ideile și inspirația fiecărui cetățean, indiferent de etnie, de limbă, de religie”.
”În această zi specială, transmit cetățenilor români de etnie maghiară sincerele mele urări de sănătate, prosperitate și împliniri! La mulți ani!”, a conchis Ciucă.