Senatorul UDMR Tanczos Barna a anunțat marți, în plenul reunit al celor două Camere, că parlamentarii Uniunii vor vota pentru majorarea pensiilor cu 40%, din dorința de a respecta două principii - al consecvenței și al predictibilității, conform News.ro.
Senatorul UDMR Tanczos Barna a anunțat marți, în plenul reunit al celor două Camere, că parlamentarii Uniunii vor vota pentru majorarea pensiilor cu 40%, din dorința de a respecta două principii - al consecvenței și al predictibilității, conform News.ro.
"Sunt cel puțin două elemente care lipsesc cu desăvârșire din politicile publice din România: predictibilitatea și consecvența. (...) Nu este o simplă rectificare de buget. Miza votului de astăzi este majorarea pensiilor cu 40%, așa cum s-a stabilit printr-un act normativ adoptat de Parlament, prin legea 27/2019, și respectarea unei decizii luate de Parlament, chiar dacă situația de astăzi este mult diferită de situația bugetară de atunci, din momentul în care a fost decisă majorarea pensiilor cu 40%. Miza votului nostru de astăzi este respectarea celor două principii: al consecvenței și al predictibilității. Noi, cele două grupuri parlamentare UDMR din Senat și Cameră, vom fi consecvenți și astăzi și vom susține majorarea pensiilor cu 40%, așa cum am susținut de la bun început această decizie", a precizat el în cadrul ședinței.
Senatorul a menționat că reprezentanții UDMR sunt conștienți de "provocările crizei" generate de pandemie, dar trebuie căutate soluții, astfel încât politicile publice din România "să devină odată pentru totdeauna consecvente și predictibile".
"Suntem conștienți de provocările crizei care a fost adusă de această pandemie, suntem conștienți de faptul că situația bugetară este mult diferită față de momentul luării deciziei de majorare a pensiilor, dar trebuie să căutăm și să găsim soluții împreună, astfel încât politicile publice din România să devină odată pentru totdeauna consecvente și predictibile. Și, cu siguranță, influența acestui grad de îndatorare despre care se vorbește în amendamentele admise în comisiile reunite de buget-finanțe este una majoră asupra bugetului și, odată cu eliminarea acestei bariere, Guvernul va trebui să găsească o soluție. Dacă consideră necesar, poate să vină înapoi în Parlament, ca decizia să fie luată împreună, în Parlament, să nu fie doar o decizie a Guvernului, doar o responsabilitate a ministrului de Finanțe. Dar susținem în continuare că majorarea pensiilor trebuie să aibă loc cu procentul care s-a stabilit prin lege", a precizat Tanczos Barna.
Senatorul a adăugat că nu poate fi continuat "la nesfârșit șirul" deciziilor care se contrazic din șase în șase luni, de la un an la altul.
"Trebuie, odată pentru totdeauna, să luăm decizii asumate, responsabile și să continuăm în această idee", a spus el.
Plenul Parlamentului s-a reunit marți pentru dezbaterea proiectelor privind rectificarea bugetului de stat și al asigurărilor sociale de stat pe acest an, care includ amendamentul PSD referitor la creșterea punctului de pensie cu 40%.
Miercuri, Comisiile de buget ale Camerei Deputaților și Senatului au dat raport de adoptare rectificării bugetare, cu 20 de voturi "pentru" și unul "împotrivă", aprobând un amendament al PSD care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14% și rămâne în vigoare creșterea acestuia cu 40%, prevăzută în legea sistemului public de pensii.
Alte amendamente ale PSD adoptate de comisii se referă la majorarea cu 1 miliard de lei a sumelor repartizate UAT-urilor; la suplimentarea cu 5,635 milioane de lei a bugetului Camerei Deputaților, pentru a achiziționarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii, precum și la suplimentarea cu 67 milioane de lei a bugetului Ministerul Agriculturii, pentru finanțarea Programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor.
Sursa: Realitatea Din UDMR